Apple va accepta magazine alternative de aplicații, pentru consumatorii europeni

14.12.2022
Apple va accepta magazine alternative de aplicații, pentru consumatorii europeni

Constrâns de legislația antitrust europeană, Apple pregătește deja ecosistemul iOS pentru alternative App Store. Însă miza este chiar mai mare decât pierderea exclusivității App Store, autoritățile UE deschizând larg porțile pentru evadarea dezvoltatorilor de aplicații care doresc să fenteze comisionul Apple de 30%, perceput pentru orice tranzacții inițiate din aplicațiile descărcate din App Store. Astfel, tot ce au de făcut companii precum Twitter este să își reposteze aplicațiile într-unul din magazinele alternative.

Deținător al propriului ecosistem software (iOS), plus o platformă hardware complet inabordabilă pentru alți producători de dispozitive (iPhone, iPad), Apple a trasat cu impunitate regulile jocului, asigurând că accesul dezvoltatorilor se face doar prin magazinul propriu de aplicații (App Store) iar vânzările de aplicații sunt intermediate doar cu plata comisioanelor impuse de compania americană. Pentru mult timp, rețeta a funcționat perfect cu consumatorii din țara natală, iar natura fragmentată și dezbinată a piețelor non-US a încurajat o atitudine arogantă, în care conducerea Apple și-a permis aproape orice. Asta, până ce autoritățile UE au depășit etapa profund birocratică a negocierii între membrii blocului comunitar, trecând la trasarea și în cele din urmă votarea unor pachete de legi mult mai stricte, gândite să protejeze mult mai bine interesele cetățenilor.

Semnalând iminenta înfrângere pentru Apple, surse apropiate companiei americane dezvăluie că echipele de programatori lucrează de zor la adaptarea sistemului iOS pentru funcționarea cu software descărcat din magazine alternative de aplicații. Totuși înainte de a ne entuziasma prea mult, trebuie spus că noua legislație europeană care sparge monopolul App Store va intra în aplicare abia în anul 2024.

Ca și până acum, nimeni nu va fi obligat să folosească terțe magazine de aplicații, însă scoaterea Apple din poziția de unic furnizor al acestui serviciu și intermediar al plăților realizate va fi benefică pentru toată lumea. Spre exemplu, o diferență prea mare a comisioanelor percepute la intermedierea plăților în aplicații sau la achiziția de aplicații premium s-ar putea traduce în prețuri mai mici pe platforma rivală, Apple fiind astfel obligat să-și reconsidere poziția. Totuși, „democratizarea” magazinelor de aplicații pe iOS ar putea ridica și unele pericole pentru utilizatori, dacă magazinele alternative adoptă o conduită mult prea relaxată în ce privește siguranța aplicațiilor găzduite.

Cel puțin în prima etapă, alternativele App Store vor fi accesibile doar consumatorilor europeni. Însă Apple ar putea include și alte regiuni ale lumii, dacă autoritățile din țările respective iau exemplul european votând legi similare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult