Android 13 va veni „inclus” cu sistemul de operare Windows 11, facilitând utilizarea aplicațiilor de mobil pe PC

25.12.2022
Android 13 va veni „inclus” cu sistemul de operare Windows 11, facilitând utilizarea aplicațiilor de mobil pe PC

Promisă încă de la debutul sistemului de operare Windows 11, suportul pentru folosirea de aplicații Android a fost adăugat mult mai târziu, sub forma unei actualizări care instala un nucleu de Android 12 chiar în măruntaiele Windows.

Alternativa îndelung pregătită de Microsoft elimina de facto nevoia pentru soluții de emulare, aplicațiile de Android putând rula sub Windows 11 aproape ca și cum ar fi software nativ pentru PC. După mai mult de un an de testare beta, prima versiune stabilă Windows Subsystem for Android a debutat în această toamnă, aducând capabilitățile Android 12 direct sub umbrela Windows 11.

Contrar așteptărilor, utilizatorii de Windows nu s-au grăbit să acceseze de pe PC uriașa colecție de aplicații pentru Android. Între timp, Microsoft continuă să îndulcească rețeta preluând și nucleul de Android 13, aflat deja la stadiul de testare beta cu utilizatorii înrolați în programul Windows Insiders.

Ce noutăți aduce actualizarea Android 13 pentru Windows 11:

  • O mai bună compatibilitate la folosirea interacțiunii cu mouse și tastatură
  • Stabilitate îmbunătățită la preluarea de text și fișiere prin funcția clipboard
  • Suport îmbunătățit pentru redimensionarea aplicațiilor de Android, redate în fereste Windows
  • Suport îmbunătățit pentru setul de tehnologii Intel Bridge
  • Scurtarea cu până la 50% a timpului de boot, pentru PC-urile care nu folosesc HDD pentru găzduirea sistemului de operare
  • Suport spentru comanda wsaclient.exe /shutdown, permițând închiderea PC-ului din mediul de lucru Android
  • Alte îmbunătățiri de fiabilitate, la accesarea fișierelor media
  • Listă rapidă pentru aplicațiile care suportă folosirea de scurtături

Deși Microsoft nu confirmă când va livra versiunea stabilă a nucleului Android 13 pentru Windows, începerea etapei de testare beta sugerează că lansarea oficială nu poate întârzia mai mult de câteva săptămâni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult