Se pare că anul acesta la CES, dispozitivele de monitorizare a sănătății primesc o atenție deosebită. După dispozitivul pentru a transforma toaleta într-un laborator de analize, compania Halo propune SleepSure, o brățară de monitorizare a somnului pentru bebeluși. Aceasta funcționează similar cu o brățară de fitness pentru adulți, dar are și câteva capabilități dedicate celor mici, care îi vor ajuta pe părinți să fie mai bine informați despre activitatea copilului atunci când doarme.
Halo SleepSure este o brățară de monitorizare care se pune la piciorul copilului și include senzori care monitorizează atât somnul, cât și pulsul, temperatura la nivelul pielii, mișcarea copilului și dacă acesta s-a întors de pe spate pe burtă. Părinții pot seta ce fel de informații să fie trimise drept alerte în cazul în care copilul se trezește, sau se întoarce pe burtă, iar somnul este monitorizat și înregistrat în aplicație, pentru a avea o mai bună evidență a orelor de somn, care poate fi apoi oferită medicilor pediatri, la nevoie.
Dispozitivul este realizat pentru a fi folosit de către copii între 0 și 18 luni și costă 250 de dolari americani. Acesta este livrat cu mai multe brățări textile, de diverse dimensiuni, care pot fi schimbate pe măsură ce copilul crește. Există și un dispozitiv care servește drept „bază”, care probabil este de fapt conectat la brățară și trimite informațiile către telefonul părintelui prin Wi-Fi.
Halo SleepSure este programat să fie lansat la sfârșitul lunii și se va vinde inițial prin intermediul site-ului producătorului. În următoarele luni, dispozitivul ar putea fi găsit și în magazine de specialitate.
sursa: TechCrunch