WhatsApp pregătește funcția care permite salvarea mesajelor intenționate să dispară după ce sunt văzute

10.01.2023
WhatsApp pregătește funcția care permite salvarea mesajelor intenționate să dispară după ce sunt văzute

Kept Messages va fi „antidotul” pentru Dissapearing Messages, funcția WhatsApp anunțată ca o modalitate de a garanta confidențialitatea mesajelor.

Aparent, facilitatea introdusă la presiunea Telegram și altor platforme de mesagerie competitoare funcționează un pic prea bine, Meta pregătind utilizatorilor o funcție care poate anula în orice moment confidențialitatea  promisă celuilalt participant la discuție, prin păstrarea mesajelor recepționate în modul privat, cu anumite constrângeri. Astfel, încercarea de a salva un mesaj va fi transmisă ca și solicitare la dresa expeditorului, cel din urmă urmând să decidă dată permite sau nu păstrarea mesajului respectiv.

Probabil că, folosită fără a fi înțeleasă pe deplin, setarea pentru păstrarea mesajelor recepționate în sesiunile bifate cu opțiunea disappearing message va fi motiv de intrigă între participanții la conversație. Cert este că mesajele păstrate prin folosirea opțiunii Kept Messages nu vor dispărea la atingerea termenului de expieare a conversației începută cu opțiunea Dissapearing Messages, ba chiar vor rămâne vizibile pentru toți participanți la grupul de chat respectiv.

Spre exemplu, administratorii grupurilor de WhatsApp vor putea apela această funcție pentru a păstra anumite informații postate în cadrul discuțiilor private, fără a le repeta într-o sesiune publică de chat.

Pentru a evita orice confuzie, mesajele astfel păstrate vor fi diferențiate vizual de chat-uri obișnuite, administratorul grupului respectiv păstrând opțiunea de a le îndepărta definitiv în orice moment.

Momentan, opțiunea Kept Messages se află la stadiul de testare cu un grup restrâns de utilizatori, rămânând de văzut dacă va fi sau nu inclusă în versiunea oficială a clientului WhatsApp.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult