Aliații din Vest nu se mai tem de faptul că l-ar putea provoca pe Vladimir Putin, iar decizia recentă a unui stat membru al NATO arată acest lucru.
Olanda a trimis în Polonia, țară vecină cu Federația Rusă, opt avioane de generația a cincea F-35A Lightning II. Aceasta este una dintre cele mai importante și avansate arme din dotarea NATO.
Aeronavele se află la Malbork. Jumătate dintre ele vor face poliție aeriană în Marea Baltică, iar patru unități vor fi folosite pentru exerciții și antrenamente.
Citește și: Motivul pentru care Rusia nu a trimis în Ucraina mândria aviației sale, Su-57 „Felon”
Forțele Aeriene Regale ale Olandei au transmis că toate avioanele F-35 din Polonia pot fi folosite pentru misiuni reale în caz de nevoie. Mesajul a fost, cu siguranță, transmis pentru a fi auzit de la Kremlin.
Mobilizarea olandezilor pentru această operațiune este impresionantă. Cele 150 de persoane care participă la misiune au luat cu ele în Polonia chiar și propriile corturi-hangar pentru avioane.
Olanda face parte din clubul select al țărilor care dețin avioane invizibile pe radar. Statul european operează 28 de aeronave F-35.
La nivelul Uniunii Europene, în acest moment doar Olanda și Italia dețin aceste arme avansate. Urmează ca avioane F-35 să mai fie livrate către Germania, Belgia, Polonia, Finlanda și Danemarca.
F-35 este, potrivit multor experți militari, cel mai avansat din punct de vedere tehnologic avion militar din lume.
Sursa: NATO
Citește și: Încă o țară intră în clubul select al producătorilor de avioane greu de detectat pe radar