WhatsApp va oferi transcrierea automată a mesajelor vocale în formă text

10.02.2023
WhatsApp va oferi transcrierea automată a mesajelor vocale în formă text

Meta testează o nouă funcţie pentru utilizatorii WhatsApp, care va permite transcriere în formă text a mesajelor vocale primite, cât și a actualizărilor de status încărcate în formă audio.

Aflată momentan la stadiu experimental şi disponibilă unui grup restrâns de utilizatori, noua funcție WhatsApp pentru transcrierea mesajelor se bazează pe tehnologiile Apple de recunoaștere vocală și pare că va fi o exclusivitate pentru utilizatorii iPhone. Funcționalitatea gândită pentru situaţiile când nu putem asculta şi răspunde în mod direct mesajelor vocale lăsate recepționate nu presupune transferul înregistrărilor către Facebook, procesarea având loc exclusiv pe telefonul utilizatorului.

Conversiile text realizate din versiunea pentru iOS a aplicației WhatsApp ar putea să devină chiar mai precise odată cu trecerea timpului, motorul Apple pentru recunoaștere vocală fiind capabil să se adapteze la timbrul vocal al persoanelor cu care ții legătura. Apple dă asigurări că informațiile colectate pentru îmbunătățirea serviciilor sunt procesate în mod anonim, excluzând posibilitatea ca mostrele audio recoltate să fie în vreun fel atribuite identității tale.

transcriere WhatsApp

La prima utilizare a funcției de conversie text, clientul WhatsApp va solicita permisiunea pentru accesarea motorului iOS pentru recunoaștere vocală. Mai departe, transcrierile text vor primi eticheta contactului de la care ai primit mesajul vocal și data/ora acestuia. Mesajele sunt păstrate în arhiva de mesaje WhatsApp, fiind sincronizate pe toate dispozitivele asociate contului respectiv.

Funcționalitatea testat cu versiunea WhatsApp Beta pentru iOS, oglindește doar funcționalitatea similară deja oferită de platforme rivale precum Telegram. Diferența pentru fanii WhatsApp ar putea fi aceea că serviciul este gratuit, dacă nu cumva Meta va face din asta o exclusivitate pentru abonații Business Premium.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult