Carl Pei, co-fondator OnePlus, și actualmente CEO și co-fondator al companiei Nothing, a început de câteva săptămâni să publice pe canalul de YouTube Nothing review-uri pentru produse ale concurenței. Acesta a început cu iPhone și continuă acum cu OnePlus 11, cel mai nou telefon al companiei pe care a părăsit-o în urmă cu doar câțiva ani pentru a înființa Nothing. Clipul este interesant și dezvăluie câteva dintre lucrurile care se întâmplă în spatele ușilor închise pe care rareori le vedem.
În ciuda faptului Pei este co-fondator al OnePlus, acesta nu pare să recunoască foarte multe dintre elementele pe care el și echipa originală care a lansat brand-ul le-au integrat pe telefoanele de la începuturi și pe noul model. Ba chiar este puțin critic la adresa fostei sale companii despre faptul că design-ul se schimbă prea mult de la an la an și nu există o identitate coerentă între modele. Ba mai mult, există și elemente care nu i-au plăcut, precum spațiul dintre modulul de cameră și rama metalică, sau nealinierea dintre slider-ul de alerte și butonul power. Sau faptul că versiunea mată este prea alunecoasă, chiar și comparat cu un telefon de sticlă lucioasă.
De altfel, software-ul, elementul care era extrem de important pentru OnePlus și fanii săi, este acum dezamăgitor în opinia lui, întrucât se depărtează prea mult de la experiența de Android „stock”. Acesta compară experiența software de pe OnePlus 11 cu cea de pe noul său telefon, Nothing Phone (1), care oferă personalizări la nivel de design față de Android-ul de la Google, dar nu și de funcționalitate, așa cum face OxygenOS.
Totuși, recunoaște faptul că OnePlus 11 este dedicat unui public diferit față de Nothing Phone (1), fiind echipat cu un procesor de top și camere comparabile în capabilități hardware, dar mai bune din anumite puncte de vedere la nivelul procesării imaginilor. Chiar și așa, Pei spune că nu ar recomanda acest dispozitiv în zona sa de preț, de 700-800 de dolari americani/euro.
Pentru fanii Android, Pei spune că un model Pixel ar fi mai potrivit, întrucât oferă o experiență software mai bună și camera Google, care poate asigura rezultate superioare, iar pentru ceilalți, iPhone-ul de bază ar putea oferi o experiență mai bună de utilizare. Nothing ar putea fi luat în considerare doar de către cei care nu vor un telefon high-end.
Având în vedere că Nothing Phone (2) este așteptat cu hardware high-end, cel mai probabil, acel telefon va intra în concurență directă cu OnePlus 11, iar după aceste critici pe care Pei le-a adus acestui model, cel mai probabil, „problemele” pe care le-a identificat, nu se vor găsi în produsul său.
sursa: YouTube