Grăbită pentru remedierea unor probleme de securitate, cea mai recentă actualizare iOS 16 pare că a stricat funcționalitatea mai multor aplicații și servicii Google, printre care și Google Photos.
Afectată de o vulnerabilitate deja exploatată în atacuri informatice, platforma Apple pare că a primit actualizarea iOS 16.3.1 puțin mai devreme decât bun ar fi fost cazul, noua versiune firmware ridicând probleme de compatibilitate cu anumite aplicații instalate pe dispozitive. Este vorba despre noile versiuni iOS 16.3.1, iPadOS 16.3.1 și watchOS 9.3.1, pentru telefoane, tablete și ceasuri. Cel puțin în cazul dispozitivelor iPhone și iPad, aplicația Google Photos nu mai funcționează deloc pe dispozitivele actualizate. Momentan, nici Apple și nici Google nu oferă o explicație oficială, sugerând că problema a apărut în mod neașteptat trebuie să aibă un remediu tot pe calea actualizărilor software.
Vestea și mai proastă este că actualizarea pare să strice și anumite funcții iOS native:
Pe lista scurtă a îmbunătățirilor confirmate avem doar ”optimizări pentru detectarea accidentelor pe modelele iPhone 14 și iPhone 14 Pro”.
Cel puțin deocamdată, Apple nu luat nici o decizie privind oprirea distribuirii acestei versiuni firmware.