Pixel Wath primește o funcție care a salvat deja viața utilizatorilor Apple Watch

01.03.2023
Pixel Wath primește o funcție care a salvat deja viața utilizatorilor Apple Watch

Google aduce pe dispozitivele Pixel Watch o funcție care poate salva viața utilizatorilor și între timp, bombarda operatorii serviciilor de urgență cu nenumărate alerte false.

Potrivit experiențelor povestite de utilizatorii Apple, experiențele avute la parcul de distracții pot fi puțin „înfricoșătoare” pentru iPhone-urile și accesoriile Apple Watch echipate cu noua funcție Crash Detection. Declanșată de accelerațiile și mișcările haotice din timpul curselor cu trenulețul suspendat, alerta lasă doar 20 de secunde timp de reacție în care utilizatorul ar trebui să o anuleze. De cele mai multe ori, utilizatorul este prea distras cu experiența avută pentru a reacționa în timp util.

Aparent, alarmele false reprezintă doar un dezavantaj minor pentru funcția care a fost documentată salvând multe vieți, câștigul de imagine pentru Apple determinând rivalul Google să dezvolte propria interpretare a sistemului automat de alertare.

Astfel, dacă un posesor Pixel Watch are un accident, fie că este vorba de un incident auto, cădere de la înălțime, sau de pe bicicletă, dispozitivul purtat la mână va emite un ton sonor, lăsând posesorului un răgaz de 60 secunde în care să infirme incidentul produs. Alegerea implicită este ”Am căzut și am nevoie de ajutor”, cu opțiunea „I’m OK” pentru refuzarea asistenței de urgență.

Dacă nu este detectată nicio mișcare a posesorului în primele 30 de secunde (indicând stare de inconțtiență), serviciile de urgență vor fi contactate automat, furnizând detalii esențiale privind forța de impact și coordonatele de localizare. Alternativ, alerta bazată pe vibrații și sunet continuă timp de 60 secunde, înainte de a iniția un răspuns automat.

De apreciat este că la apelarea serviciilor de urgență dispozitivul purtat (ex. telefon, smartwatch) va intermedia apelul în modul voce, facilitând comunicare verbală cu potențiala victimă.

„Senzorii de mișcare și algoritmii pot monitoriza pentru un impact brusc, măsurând răspunsurile corpului și reacțiile instinctive la cădere”, adaugă Google. „Am antrenat acest proces folosind o mare varietate de date despre căderi umane și simulate și alte modele de mișcare pentru a detecta cu precizie căderile reale și pentru a minimiza potențialele alarme false”. Google a testat deja funcția pentru a vedea dacă activități precum exercițiile fizice, săriturile și înotul ar provoca alarme false. De asemenea, compania dă asigurări că mesajele trimise automat sunt folositoare operatorii serviciilor de urgență.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult