Ultima oprire de la Mobile World Congress a fost la evenimentul de lansare Realme GT3. Acesta este telefonul cu cea mai rapidă încărcare din lume până în acest moment, de 240W. Deși este prezentat drept un telefon nou nouț, acesta nu este însă unul tocmai „original”, pentru că acest telefon a fost lansat anterior sub numele de Realme GT Neo5 în alte regiuni. Este vorba despre un telefon din gama mid-range superioară, sau „aproape flagship”, pentru că este bazat pe un chipset high-end, dar cu finisaje din plastic și sistem de camere care nu este la nivel de flagship.
La nivel de design avem un spate mat, cum spuneam, din plastic. Un sistem de camere mai modest, pe care l-am mai văzut și pe altedispozitive de la Realme, cu o cameră principală și două camere secundare, alături de un chipset Snapdragon 8+ Gen 1. Acesta este chipset-ul cel mai performant de anul trecut, dar nu mai este la nivelul flagship-urilor din prezent, care folosesc acum Snapdragon 8 Gen 2. De asemenea, este important de menționat că pe camera principală avem stabilizare optică, iar pe partea din față, avem un ecran plat, nu unul curbat, elemente binevenite la un telefon de acest gen.
Cu încărcarea rapidă la 240W, acest telefon poate încărca în doar un minut și 20 de secunde până la 20%, în 4 minute, până la 50% și în 9 minute și jumătate până la 100%. Astfel, Realme dorește să aducă pe piață telefoane care să se încarce cât mai repede, indiferent de nivelul de preț. Promisiunea în cadrul evenimentului a fost că va oferi pe telefoanele sale încărcare de minimum 33 de wați în proporție de 90% din oferta de dispozitive pe care o aduce în Europa.
Acest lucru înseamnă că GT3 va rămâne în topul vitezei de încărcare la 240 W, iar apoi modelele inferioare vor folosi 150, 66 și așa mai departe, până la cel mai cel mai „mic” model, cel mai ieftin, care va oferi 33 de wați. Asta în condițiile în care Apple sau Samsung oferă pe modelele de top cu încărcare între 25 și 45 W.
Nu sunt foarte multe de spus despre acest model, pentru că nu este, cum spuneam, un model tocmai nou. Totodată nu este un telefon extrem de interesant care să ofere și alte funcții importante. De altfel, în prezentarea oficiala, cei de la Realme au vorbit în jumătate din timp exclusiv despre funcțiile de încărcare și despre viteza de încărcare a telefonului.
Încărcătorul inclus în pachet este unul cu USB-C, deci probabil că va putea fi folosit și pentru încărcarea altor dispozitive, însă pentru încărcarea la 240 W va fi recomandată utilizarea cablului de încărcare din pachet, care vine cu fire care pot ține intensitatea curentului de 12A. Asta înseamnă că dacă pui un cablu normal, va limita încărcarea, pentru că nu va putea să ofere atât de multă performanță.