Ken Pillonel, cel care a realizat unul dintre primele iPhone-uri cu USB-C de pe internet, primul Samsung cu mufă Lightning și multe alte proiecte mai mult sau mai puțin utile, a publicat recent un clip scurt în care demonstrează primele căști AirPods cu cablu. Deși pare că acesta este un proiect inutil, întregul avantaj al AirPods peste clasicele EarPods fiind tocmai lipsa cablului, aceasta este o metodă bună pentru a „recicla” o pereche de AirPods a căror baterie ajunge la sfârșitul vieții.
AirPods sunt printre cele mai populare accesorii de smartphone din lume, dând startul unei întregi categorii de produse în zona de smartphone-uri. Acestea sunt motivul real pentru care jack-ul de căști a dispărut de pe majoritatea telefoanelor și totodată motivul pentru care Apple încasează în fiecare an miliarde de dolari. Iar acele miliarde vor continua să ajungă la Apple, întrucât AirPods sunt dispozitive de unică folosință. Odată ce bateria căștilor ajunge la un grad înalt de uzură, acestea încep să se oprească rapid după pornire, pierd conexiunea Bluetooth și sunt imposibil de reparat. Pillonel spune că această pereche a ținut 3 ani, de la începutul anului 2020, până în aprilie 2023.
Apple vinde căști individuale prin rețeaua sa de service-uri, însă pentru a înlocui ambele căști ajungi să plătești aproape cât dai pe o pereche nouă. Astfel, majoritatea utilizatorilor preferă să le arunce și să cumpere alte căști.
Pillonel pare că are o idee mai bună: să transforme perechea sa veche de AirPods care se opreau după 30 de secunde de funcționare într-o pereche de căști cu fir, complet funcțională. Acesta a apelat la o soluție mai complicată pentru că nu a găsit o sursă de încredere pentru a cumpăra baterii compatibile și de calitate pentru perechea sa de căști, dar probabil că proiectul final a fost unul semnificativ mai interesant.
Încă nu a fost publicat clipul final în care arată pas cu pas cum poți să îți faci și tu acasă o pereche de căști AirPods cu fir, însă având în vedere istoricul său, acel video va fi lansat în viitorul apropiat. Este interesant însă că Pillonel leagă acest proiect de proiectul său anterior, în care a pus USB-C pe iPhone, întrucât mufa căștilor este una de tip USB-C, nu Lightning și nici jack de 3,5mm.
Dacă Pillonel va publica într-adevăr planurile la liber, pentru a permite oricui să realizeze acest proiect acasă, multe perechi de AirPods ar putea fi ferite de a ajunge în gropile de gunoi, iar unii dintre utilizatori probabil că vor amâna cumpărarea unei perechi noi de AirPods care să sufere aceeași soartă câțiva ani mai târziu.
sursa: YouTube ExploringTheSimulation