Apple lansează aplicațiile Final Cut Pro și Logic Pro pe iPad

10.05.2023
Apple lansează aplicațiile Final Cut Pro și Logic Pro pe iPad

În ciuda faptului că modele de tablete iPad Pro există de aproape 10 ani, Apple nu s-a obosit până acum să aducă aplicațiile sale profesionale de editare video și creare de muzică, Final Cut Pro și Logic Pro pe acestea. Se pare însă că Apple aștepta momentul potrivit, când tabletele sale vor avea destulă performanță pentru a egala capabilitățile laptop-urilor sale. Începând cu data de 23 mai, cele două aplicații vor fi disponibile și pe iPad, dar sub un alt plan tarifar decât pe desktop.

Final Cut Pro și Logic Pro de tabletă, doar pe bază de abonament

Final Cut Pro X și Logic Pro pentru macOS sunt aplicații pe care trebuie să le cumperi o singură dată. Sigur, prețul este stabilit la câteva sute de euro (200 pentru Logic și 300 pentru FCPX), dar acestea garantează o licență perpetuă pentru a folosi aceste aplicații și pentru a primi actualizări constante. Întrucât Apple a descoperit în ultima vreme că abonamentele sunt mai avantajoase, întrucât sunt o sursă continuă de venituri, pentru lansarea pe iPadOS, a apelat la acces pe bază de abonament.

Apple-iPad-Final-Cut-Pro-lifestyle-hover

Vestea bună este că abonamentele nu sunt mari. 5 euro pe lună sau 50 de euro pe an este prețul cerut de Apple pentru acces la aceste aplicații premium, prețuri care sunt semnificativ mai mici decât alte unor aplicații concurente, unele care oferă funcționalitate de bază mai slabă.

Totuși, atât timp cât există Luma Fusion, care costă undeva la 20-30 de dolari/euro sau mai nou DaVinci Resolve, care costă 100 de euro pentru o licență perpetuă, fără abonament, este greu de justificat plata aplicațiilor Apple pe termen lung. Probabil că Apple se bazează nu pe utilizatori de iPad, care ar putea alege aplicațiile sale în fața altor concurenți, ci pe utilizatorii de macOS, care deja folosesc aceste aplicații pe desktop, și vor să folosească aceleași aplicații și pe iPad.

Aplicațiile mobile sunt compatibile cu cele desktop

Un avantaj major este că proiectele de pe desktop vor funcționa pe tabletă și invers, iar aplicațiile de tabletă au integrare cu Apple Pencil, care ar putea veni cu multe avantaje. Totuși, cei obișnuiți cu un workflow desktop, vor putea în continuare să folosească o tastatură și un mouse alături de iPad pentru a continua să lucreze așa cum s-au obișnuit.

Apple-iPad-Logic-Pro-lifestyle-Quick-Sampler

Există și funcții dedicate pentru tabletă, precum live drawing, care permite desenarea și animarea desenelor cu Apple Pencil peste clipul editat. De asemenea, iPad Pro cu procesor M2 permite derularea prin clipuri fără a atinge ecranul cu Apple Pencil. Pentru Logic Pro, interfața touch permite noi tipuri de interacțiuni cu instrumentele virtuale și noul Beat Breaker, care permite modificarea sunetelor.

Cei care doresc doar să testeze cele două aplicații o vor putea face folosind perioada de test de o lună, care este gratuită, pentru fiecare în parte. Cei care au deja proiecte muzicale în Garage Band pentru iOS sau iPad, vor putea, de asemenea să importe aceste proiecte în noul Logic Pro.

Pentru a folosi Logic Pro este necesar un iPad cu procesor minimum Apple A12 (iPad Mini 5, iPad Air 3, iPad 8th Gen), iar pentru a folosi noul Final Cut Pro de tabletă este necesar un procesor M1 sau M2, deci doar modelele iPad Pro 2021 și 2022, alături de iPad Air 5 pot rula aplicația de editare video.

sursa: Apple

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult