Realme 11 Pro debutează cu ecran cubrat de 6.7 inch și cameră de 100MP, în timp ce versiunea 11 Pro+ oferă cameră de 200MP și încărcare mai rapidă.
Livrate cu finisaje din piele vegan la partea din spate, Realme 11 Pro și 11 Pro+ au ca principal element distinctiv ornamentul supradimensionat, menit să evidențieze capabilitățile foto. Astfel, Realme mizează pe aspectul premium pentru atragerea de cumpărători. În schimb, „insula” foto nu pare să aibă prea mult conținut în afara camerei principale, oferind în plus doar cameră macro de 2MP. La partea din față, găsim o singură cameră de 16MP pe modelul Pro, respectiv 32MP pe modelul Pro+.
Identic la ambele versiuni, ecranul de 6.7” folosește tehnologie OLED și vine cu margini curbate. Rezoluția este FHD+, cu rată de refresh la 120Hz.
Realme 11 Pro vine cu cameră de 100MP, cu lentile f/1.75 de 26mm și stabilizare optică OIS. Telefonul poate filma cu rezoluție 4K/30fps pe camera principală și 1080p/30fps pe cea frontală.
Realme 11 Pro+ oferă cameră de 200MP bazată pe senzorul Samsung ISOCELL HP3 de 1/4 inch. Acesta este cuplat cu lentile f/1.69 și stabilizare optică OIS. Mai avem și o cameră ultrawide de 8MP. Telefonul poate filma cu rezoluție 4K/30fps pe camera principală și 1080p/30fps pe cea frontală.
Ambele modele vin cu firmware-ul Realme UI 4.0 (Android 13) și acumulator de 5000mAh, diferind doar viteza de încărcare (67W vs 100W pe modelul Pro+).
Cu preț de 225 euro în magazinele din China, 11 Pro este motorizat de chipsetul Dimensity 7050 (versiune refresh a soluției Dimensity 1080) și dispune de 8GB/256GB memorie în echiparea de bază. Totodată, există și o versiune cu 12GB/512GB memorie, la preț de aproximativ 290 euro.
Realme 11 Pro+ costă începând cu 264 euro în echiparea cu 12GB/256GB memorie și ajunge la 344 euro în versiunea cu 12GB/1TB memorie.
Ambele modele vor ajunge în ofertele magazinelor din China începând cu data de 15 mai, disponibilitatea internațională nefiind deocamdată cunoscută.