De mult timp în căutarea unei revanșe pentru interzicerea de către SUA a echipamentelor de comunicații furnizate de Huawei și ZTE, China interzice importurile de cip-uri furnizate de Micron Technology.
Specializat în soluții stocare NAND și memorii RAM, gigantul american primește aceeași etichetă de ”amenințare la securitatea națională” care a prăbușit business-ul celor două companii acuzate că au inclus în produsele elemente backdoor pentru înlesnirea colectării de informații și spionaj în favoarea Chinei. În plus, tot SUA a instituit în anul 2020 reguli de export care împiedică livrarea către China a anumitor cip-uri obținute
Stabilită mai degrabă pe criterii politice, decât pe dovezi concrete, excluderea cip-urilor Micron de pe piața chineză ar putea afecta inclusiv operațiunile companiilor vestice care își asamblează produsele in fabrici din China. Deși măsura ar putea avantaja alți furnizori de memorii, precum Samsung Electronics and SK Hynix, rămâne de văzut dacă producătorii locali vor avea cu adevărat de câștigat. Cert este că principalul jucător, Yangtze Memory Technologies Corp, este deja pe „lista neagră” a companiilor interzise de SUA.
Departamentul de Comerț al SUA a emis o declarație în care „se opune cu fermitate restricțiilor care nu sunt susținute cu dovezi concrete”. „Ne vom angaja direct cu autoritățile din RPC (Republica Populară Chineză) pentru a ne detalia poziția și a clarifica acțiunile lor. De asemenea, ne vom angaja cu aliați și parteneri cheie pentru a ne asigura că suntem strâns coordonați pentru a aborda distorsiunile asupra pieței de memorii induse de acțiunile Chinei”.
Între timp, Micron prognozează pentru trimestrul viitor o scădere semnificativă a veniturilor. Spre comparație, 11% din totalul de 30.8 miliarde dolari venituri raportate de Micron Technology au rezultat din livrări de cipuri DRAM, NAND Flash și dispozitive SSD către companii din piața chineză.
Pe lista clienților Micron din China intră nume precum Lenovo, Xiaomi, Inspur Electronics Information, ZTE, Coolpad, China Electronics Corp și Oppo.