Mai devreme scriam despre iPhone 16, deși încă nu s-a lansat nici 15, iar acum avem vești despre procesorul Snapdragon 8 Gen 4, deși abia din vară vor începe să se lanseze și mai multe modele cu Snapdragon 8 Gen 2, actualul flagship. Modelul Gen 3 este încă „departe”, fiind așteptat abia prin decembrie. Informațiile noi sugerează însă că Gen 3 va fi doar încă un pas incremental de performanță, Qualcomm pregătind un salt mare în 2024.
Snapdragon 8 Gen 3 este așteptat cu o nouă schimbare la nivelul arhitecturii interne, urmând să renunțe la două nuclee de eficiență, în favoarea a două nuclee „medii”. Astfel, acesta ar putea avea un design octa-core 1+5+2, cel mai mare nucleu fiind un Cortex-X4 de la ARM, urmat de cinci nuclee din seria A700 și două nuclee A500.
Conform noilor informații, Snapdragon 8 Gen 4 va adopta un nou design, cu nuclee noi, proprietare. Acestea ar fi dezvoltate folosind tehnologiile Nuvia, compania pe care Qualcomm a achiziționat-o în urmă cu câțiva ani. Aceste nuclee vor fi complet proprietare, așa cum face și Apple cu procesoarele sale, și vor aduce un salt important de performanță.
Procesorul are momentan numele intern de SM87505 și va folosi o arhitectură 2+6 nuclee, unde cele două vor fi, cel mai probabil cele mai puternice, iar cele 6 vor fi eficiente. Acest design este similar cu cel de la Apple, care folosește pe telefoane un format 2+4. Sursa acestor informații este, din nou, Digital Chat Station, leaker-ul din China.
Având în vedere că reprezentanții Qualcomm au anunțat deja procesoarele Oryon cu tehnologie de la Nuvia în 2022, și au promis că acestea ar trebui să debuteze pe PC-uri, s-ar putea să vedem prima mostră a tehnologiei încă de anul acesta, sau la începutul anului viitor. Procesorul de mobil bazat pe noul design ar trebui să fie integrat abia în flagship-urile lansate la sfârșit de 2024 și început de 2025.
Având în vedere că Samsung pregătește un nou procesor Exynos cu GPU AMD, Qualcomm va adopta un design proprietar și MediaTek se pregătește să creeze un procesor cu GPU NVIDIA, zona de procesoare de smartphone-uri pare că începe să devină din nou „distractivă”, după câțiva ani de stagnare.
sursa: Android Authority, Weibo