Microsoft a surprins pe toată lumea la anunțul Windows 11 când a dezvăluit că are un parteneriat cu Amazon Appstore pentru a aduce aplicații populare de Android în magazinul său de aplicații. De atunci însă au trecut aproape doi ani, iar integrarea aplicațiilor de Android în experiența Windows a fost foarte lentă. Funcția a fost lansată în stadiu beta, iar apoi aplicațiile au fost lansate într-un ritm foarte lent. Acum însă, utilizatorii de Windows 11 vor putea accesa mult mai multe aplicații de Android prin intermediul Microsoft Store, întrucât compania va accepta înscrieri pentru a fi listate direct de la dezvoltatori.
Dacă în trecut Microsoft lua cele mai populare aplicații de Android din magazinul Android, le testa și apoi le aproba pe fiecare individual pentru a fi listate pe Microsoft Store, acum, dezvoltatorii de aplicații vor avea posibilitatea de a-și exprima intenția de a apărea pe sistemul de operare desktop. Astfel, și anumite aplicații care nu sunt atât de populare, ar avea șansa să fie disponibile mai repede pe desktop.
Numărul aplicațiilor de Android disponibile în Microsoft Store-ul de Windows 11 este așteptat să crească foarte mult odată cu această schimbare. Inițial, integrarea între cele două magazine a început cu doar 20 de aplicații, iar recent, numărul de aplicații disponibile a ajuns la 20.000. Având în vedere că Amazon Appstore are cam 50.000 de aplicații în portofoliu, probabil că toate vor fi listate eventual în următoarea perioadă.
Microsoft oferă și o listă de cerințe necesare pentru ca aplicațiile să poată fi aprobate mai repede, explicând dezvoltatorilor cum să asigure cea mai bună compatibilitate cu WSA (Windows Subsystem for Android). Acestea fac referință la modul în care trebuie ca interfața să se ajusteze la diferite rezoluții și dimensiuni de ecran, în special.
Din păcate, în România, aplicațiile din Amazon Appstore nu sunt listate și în Microsoft Store pe Windows 11. Totuși, există metode alternative pentru a le putea accesa și unde nu există suport oficial. Între timp însă, Google, care deține platforma Android și Play Store, a lansat Google Play Games, care permite jocurilor de Android să fie instalate și jucate pe Windows 10 sau 11.
sursa: Android Authority