Când se lansează Snapdragon 8 Gen 3, noul chipset high-end de la Qualcomm

02.06.2023
Când se lansează Snapdragon 8 Gen 3, noul chipset high-end de la Qualcomm

Qualcomm a anunțat oficial data la care vom afla primele informații despre următorul său chipset high-end, Snapdragon 8 Gen 3. Deși nu are de gând să ofere informații oficiale despre produsul în sine, producătorul american de cipuri a stabilit data evenimentului anual Snapdragon Summit, unde va invita partenerii care produc dispozitive să vadă în premieră cele mai noi inovații ale sale. Anul acesta, chipset-ul high-end Snapdragon va fi anunțat puțin mai devreme, sugerând și o lansare mai rapidă.

Qualcomm a stabilit data evenimentului anual Snapdragon Summit, unde va anunța modelul 8 Gen 3

În trecut, anunțul avea loc pe la începutul lunii decembrie, iar producătorii din China reușeau să aducă telefoane echipate cu noul procesor de top înainte de finalul anului. Anul trecut a fost prima dată după mult timp când anunțul a avut loc în noiembrie, iar în 2023, Snapdragon 8 Gen 3 va fi lansat în octombrie. Snapdragon Summint 2023 are loc între 24 și 26 octombrie în Maui, Hawaii.

Pe lângă noul chipset, care ar putea să schimbe din nou design-ul intern de la un format 1+3+4 la 1+5+2 nuclee, Qualcomm ar mai putea anunța la acest eveniment și un chipset mai puternic, pentru PC-uri, bazat pe nucleele proprietare Oryon. Acestea ar reprezenta o abordare similară cu cea pe care o are Apple cu procesoarele sale M2, care folosesc arhitectura ARM dar nuclee proprietare care asigură eficiență și performanță înalte.

Având în vedere anunțul rapid, ne așteptăm să vedem și mai multe telefoane pe piață cu Snapdragon 8 Gen 3 înainte de finalul anului. În 2022, Xiaomi și Vivo au fost primele companii care au reușit să aducă noi modele pe piață, la scurt timp de la lansarea oficială a procesorului.

sursa: Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult