Intel Arc Pro A60 și A60M sunt cele mai performante GPU-uri profesionale ale companiei

07.06.2023
Intel Arc Pro A60 și A60M sunt cele mai performante GPU-uri profesionale ale companiei

Intel a anunțat noi plăci grafice din seria ProViz: Arc Pro A60 și A60M, cele mai performante modele ale sale destinate mediului profesional. Acestea sunt bazate pe cipul ACM-G10 GPU, același folosit și în plăcile grafice de gaming Intel Arc, însă funcționează doar la jumătate din capacitatea totală a cipului, multe componente fiind dezactivate. Cel mai probabil, acestea sunt cipuri care au rămas de la producția modelelor A770 și A750, cu defecte de fabricație.

Modelele Arc Pro A60 oferă performanță mai mică decât modelele de gaming A770 și A750

Modelele Arc Pro A60 și A60M sunt soluții pentru desktop, respectiv laptop-uri de productivitate. Ambele modele, atât desktop, cât și laptop, beneficiază de 12 GB memorie GDDR6, 16 nuclee Xe cu 2048 de procesoare de streaming, 16 unități ray tracing și 256 vector engines. Performanța lor va fi diferită doar dacă alimentarea cu energie va fi diferită. Modelul desktop are un TGP stabilit la 130W.

Mai există o singură diferență la nivelul memoriei VRAM. Arc Pro A60 folosește 12 GB GDDR6 cu lățime de bandă de 192 biți, iar modelul A60M are doar 8 GB GDDR6 cu lățime de bandă de 128 biți.

Ambele modele vor integra și media engine-ul de pe plăcile video Intel Arc, care poate face encoding și decoding în diverse formate video precum H264, H265, VP9 și, cel mai recent standard, AV1.

Este rar însă să vedem un GPU precum Arc Pro A60 pe piață, întrucât chiar și cele mai puțin performante modele pentru gaming sunt livrate în variante cel puțin dual-slot. Modelul nou de la Intel este un GPU single-slot, cu un singur ventilator de tip turbină în partea din spate. Asta sugerează că va fi un GPU destul de zgomotos.

Compania va oferi aceste plăci grafice pentru computere destinate domeniilor precum arhitectură, design, inginerie și industrii de producție. Driverele pentru modelele A60 vor primi optimizări de la producători de aplicații profesionale precum Autodesk, Bentley, Dassault Systemes, Nemetschek, PTC și Siemens.

sursa: AnandTech

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult