Contrar așteptărilor, ChatGPT nu este o alternativă mai comodă pentru motoarele de căutare, toate răspunsurile oferite fiind generate pe baza unei baze de date pre-compilată, experiența astfel dobândită oprindu-se în anul 2021.
Disponibilă momentan doar pentru abonații ChatGPT Plus, noua funcție de navigare web are potențialul de a extinde în mod substanțial capabilitățile chatbot-ului asistat de AI. OpenAI spune că Navigarea este deosebit de utilă pentru interogări legate de evenimente curente și alte informații care „se extind dincolo de datele originale folosite de ChatGPT”. Când Navigarea este dezactivată, cunoștințele ChatGPT se întrerup în 2021, AI-ul devenind „amnezic” față de orice evenimente intervenite mai recent.
Bifată mai întâi de la secțiunea New Features a meniului Settings, funcționalitatea “Browse with Bing” permite AI-ului GPT-4 să acceseze Search pentru motorul de căutare Microsoft pentru revizuirea sau argumentarea suplimentară a răspunsurilor oferite la întrebări.
Beneficiu direct al parteneriatului în valoare de 10 miliarde dolari, semnat între Microsoft și OpenAI, noua sursă de informații vine să umple decalajul față de „experiența” pre-compilată a motorului ChatGPT, cea din urmă fiind mult mai dificil de revizuit pe termen scurt. Cert este că aranjamentul pare să fie o exclusivitate Bing Search, Chat GPT ignorând cu totul argumentele rivalului Google Search.