Apple a fost prima companie privată care a atins o evaluare la bursă de 1 trilion de dolari. Apoi a devenit prima care a depășit pragul de 2 trilioane, iar acum este prima companie din istorie care valorează 3 trilioane la închiderea bursei. Valoarea tuturor acțiunilor Apple la închiderea bursei din ziua de vineri, 30 iunie, au fost de 3,05 trilioane de dolari, după o creștere de 2,31%. Valoarea unei singure acțiuni a atins astfel valoarea de 193,97 dolari americani.
Apple a mai atins această valoare în urmă cu un an, dar prețul a scăzut sub 3 trilioane înainte de închiderea bursei. Astfel, se pare că investitorii sunt mulțumiți nu doar cu performanța Apple din prezent, care se menține pe locul al doilea al producătorilor mondiali de smartphone-uri. De altfel, compania încasează cam 80% din profiturile din vânzările smartphone-uri la nivel global și are marje de profit mari pentru toate produsele pe care le vinde.
Pe de altă parte, se pare că promisiunea noii categorie de produse de realitate virtuală a convins investitorii că poate fi ceva de viitor. Apple numește acest domeniu „computer spațial”, adică un computer care poate afișa conținut în mediul înconjurător, în același spațiu în care utilizatorul „trăiește”. Prima generație de astfel de dispozitive va fi lansată la începutul anului viitor sub numele Vision Pro, la un preț de pornire de 3.500 de dolari americani.
Curios, compania Apple nu este implicată într-un mod vizibil în domeniul inteligenței artificiale. Odată cu lansarea ChatGPT și serviciilor de generare de imagini precum Dall-E, Firefly sau Midjourney, întreaga industrie de tehnologie s-a grăbit să adopte cât mai multe astfel de funcții de AI generativ. Apple nu a anunțat nimic în această direcție și nici nu pare că are de gând să o facă. Având în vedere că realitatea virtuală a avut la rândul său un moment de explozie pe piață în urmă cu aproximativ 10 ani, iar între timp interesul a mai scăzut, probabil că Apple va adopta o strategie similară și în zona AI. Va anunța produse proprii în domeniu abia atunci când tehnologia se va maturiza mai mult.
sursa: TechCrunch