Realme va continua cadența accelerată de lansări cu modelul GT Neo 6, primul său telefon care va adopta noul chipset Snapdragon 8 Gen 2. Primele informații despre telefon au fost scăpate pe internet, o fotografie de presă, care dezvăluie design-ul, a fost publicată înainte de termen pe site-ul MySmartPrice. Având în vedere aceste leak-uri, cel mai probabil, telefonul va fi anunțat oficial foarte curând. Rămâne de văzut însă dacă acesta va ajunge în Europa și dacă da, sub ce nume. Neo 5 din China a fost lansat drept GT 3 la MWC 2023.
Realme GT Neo 6 pare că adoptă un design similar cu modelul GT Neo 5 și GT 3, adică acoperă partea de sus a telefonului cu un modul de cameră orizontal, dintr-o parte în alta. Vorbim despre un sistem de camere triplu cu două module circulare. Se pare că vom avea din nou o cameră mare, mai avansată și două camere mai modeste. Restul modulului este acoperit de un logo al procesorului Snapdragon 8 Gen 2, ceva ce am văzut și pe generația Neo 5 anterior. Cel mai probabil, acest LOGO are și un LED decorativ.
Acest logo este și cel care dezvăluie integrarea procesorului Snapdragon 8 Gen 2, de altfel. Totuși, și restul telefonului va fi unul high-end, în ton cu procesorul. Vorbim despre un ecran OLED la 144 Hz, încărcare pe fir la 100W (downgrade față de modelele anterioare) și despre o cameră principală de 50 megapixeli cu stabilizare optică. De obicei, modelele din această serie vizează zona de preț unde alți producători au mid-range-uri superioare. Astfel, gama Realme GT Neo este deseori similară cu ceea ce numeam anterior „flagship killer”.
Rămâne de văzut dacă Realme va putea păstra prețurile destul de jos, acum că adoptă cel mai nou și mai performant chipset din piață. În continuare, modelul GT 3/GT Neo 5, anunțat în primăvară cu încărcare la 240W, nu a ajuns încă pe piața din Europa.
sursa: MySmartPrice