Nu dintr-un gest benevol, Meta, Microsoft și Amazon au lansat o alternativă Google Maps cu regim Open Source, în speranța de a sparge dominația împărțită între Google Maps și Apple Maps.
Pe cât de util este Google Maps pentru utilizatorii de rând, pe atât de problematic este serviciul de hărți pentru companiile și antreprenorii care nu vor să adere la regulile și condițiile impuse de Google.
Cele patru mari companii au format anul trecut Overture Maps Foundation, cu scopul lansării unui serviciu de hărți interoperabil între platformele mobile, debutând acum cu o primă versiune publică. Potrivit Overture, versiunea include peste 59 de milioane de locuri de interes, împreună cu date despre clădiri, rețele de transport și limite administrative.
Overture susține că sursele de date au fost formatate astfel încât dezvoltatorii să poată „asimila și utiliza datele hărților într-un mod standard, documentat și interoperabili”. Dezvoltatorii pot folosi apoi aceste informații pentru a crea o aplicație de hărți sau orice serviciu care se bazează pe navigare.
„Setul de date Places reprezintă o colecție deschisă, fără echivalent anterior și cu potențialul de a mapa orice, de la noi afaceri mari și mici până la piețe stradale situate oriunde în lume”, spune Marc Prioleau, directorul executiv al Overture.
„Overture susține o colaborare largă, care să construiască și mențină o bază de date cuprinzătoare și actualizată cu puncte de interes [locuri de interes].”
Înființată anul trecut, Fundația Overture Maps încearcă să rivalizeze dominația Google și Apple pe acest segment de piață, mizând pe accesibilitatea sistemului Open Source pentru atragerea de contribuitori din lumea întreagă. Având datele disponibile cu ușurință, dezvoltatorii ar putea să creeze aplicații mai ușor și mult mai ieftin. În prezent, dezvoltatorii trebuie să plătească pentru a accesarea API-ul Google Maps, Apple având o politică și mai strică care vizează inclusiv dezvoltatorii de aplicații non-native.