Microsoft Teams adaugă spațializare audio, pentru videoconferințe mai realiste

02.08.2023
Microsoft Teams adaugă spațializare audio, pentru videoconferințe mai realiste

După câteva luni de teste, Microsoft lansează funcția Spatial Audio pentru toți utilizatorii Teams, conectați de pe Windows și macOS.

Similar funcționalității oferite deja de Apple pentru utilizatorii Face Time, Microsoft va permite utilizatorilor care iau parte la sesiuni de conferințe te teams să se audă ca și cum ar fi într-o sală de ședințe veritabilă, procesând vocea fiecărui participant ca și cum ar fi  într-o încăpere reală.

„Teams Spatial Audio aliniază locația audio percepută a fiecărui participant cu reprezentarea lor video, pentru a facilita urmărirea vizuală și auditivă a participanților la discuții, totodată ajutând diferențierea conversațiilor atunci când mai mulți vorbitori vorbesc în același timp” a scris Hong Sodoma de la Microsoft.

Problema este că pentru a te bucura de această funcționalitate vei avea nevoie cel puțin de un dispozitiv capabil de redare stereo, limitările conexiunii bluetooth (ex. latențe) putând interfera cu rezultatul final. Astfel „dispozitivele Bluetooth nu sunt acceptate în prezent din cauza limitării protocolului. Următoarea generație LE Audio cu dispozitive Bluetooth compatibile stereo va fi acceptată.” Dacă căștile dvs. wireless se conectează printr-un adaptor USB, este posibil să puteți accesa funcția de spațializare audio. Însă dispozitivele Bluetooth native nu pot accesa această facilitate, deocamdată.

Protocolul LE Audio este încă la început și ar trebui să fie susținut atât de dispozitivul sursă, cât și de accesoriul audio. Lista căștilor suportate cuprinde momentan doar unele modele Samsung, Sony, OnePlus, EarFun și de la alți producători mai puțin cunoscuți.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult