Mai are Ucraina avioane militare cu care să continue lupta? E surprinzător câte a pierdut în 2023

07.08.2023
Mai are Ucraina avioane militare cu care să continue lupta? E surprinzător câte a pierdut în 2023
Foto: Profimedia Images

Forțele aeriene ale Ucrainei ar fi trebuit să fie eliminate de Rusia în doar câteva zile. La asta se așteptau experții militari când rușii au invadat statul vecin pe 24 februarie 2022. Moscova avea în portofoliu aeronave moderne, precum Su-35 sau Su-57, pe când Ucraina opera relicve sovietice, precum Su-25 sau MiG-29.

În 2022, Ucraina a pierdut 62 de avioane. Numărul este mare, deoarece aceste active sunt scumpe și valoroase. Însă, datorită armelor, informațiilor și tehnologiilor primite de la aliații din Vest (precum rachetele Storm Shadow sau HARM), care le permit piloților ucraineni să lovească țintele de la mare distanță, pierderile au fost reduse semnificativ.

Astfel, în 2023 Ucraina a pierdut doar 7 aeronave: patru MIG-29, un Su-25, un Su-27 și un Su-24.

Pe 24 februarie 2022, Ucraina avea în jur de 125 de aeronave: în jur de 50 de MiG-29 (de vânătoare), 30 de Su-25 (atac la sol), iar restul modele Su-27 (superioritate aeriană) și Su-24 (bombardiere tactice). Datorită informațiilor primite de la NATO, Ucraina a reușit să ascundă avioanele în primele săptămâni de război, pe mici aerodromuri sau chiar pe autostrăzi. Mai mult, piloții au zburat la altitudini foarte joase, pentru a evita sistemele anti-aeriene ale rușilor.

Avioane sovietice, echipate cu tehnologii NATO

Majoritatea celor 69 de avioane pierdute au fost distruse de sisteme anti-aeriene terestre. Multe dintre aceste unități au fost înlocuite cu aeronave ținute în conservare sau cu unele cumpărate din state membre ale NATO (18 unități Su-25 și 27 de unități MiG-29).

Ucraina
„Arhaicul” Su-25 ajută Ucraina să își elibereze teritoriul. (Foto: Profimedia Images)

Astăzi, avioanele Ucrainei folosesc armament vestic, cu rază de acțiune mai mare decât cea a echivalentelor sovietice. De exemplu, Su-25 lansează rachete neghidate Zuni, cu autonomie de 8 km. Rachetele anti-radar HARM au rază de acțiune de 129 de km, iar cele de croazieră Storm Shadow/SCALP de 250 de km.

Acum, Ucraina se pregătește să primească aeronave moderne F-16. Deși nu sunt nici ele noi, pentru acestea sunt disponibile upgrade-uri și arme moderne. De exemplu, un F-16 poate folosi rachete anti-radar HARM în cel mai precis mod posibil.

Totuși, aceasta nu va fi o armă-minune. Ucraina va trebuie să își elibereze teritoriul folosindu-se în principal de forțele terestre, deoarece rușii au construit fortificații complexe și au minat suprafețe uriașe în zonele ocupate.

Sursa: Forbes

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult