La fel ca pe TikTok, vei putea intra într-o listă YouTube Music rapid și ușor de parcurs, redând secvențe din melodiile de care poate nici n-ai auzit până acum. Totul cu scopul de a te ajuta să descoperi noi muzicieni și melodii care se potrivesc gusturilor tale.
În ciuda abundenței de melodii, abonații serviciilor specializate în streaming de muzică ajung foarte ușor „captivi” unei selecții restrânse de artiști/melodii cu care s-au obișnuit deja, lărgirea orizonturilor muzicale depinzând de alte surse de inspirație. Încercând să adreseze această problemă, YouTube Music dezvoltă un nou feed de conținut în care vei putea vedea/asculta fragmente de videoclipuri și melodii, cu opțiunea de a te opri în orice moment și asculta melodia întreagă. De aici, rămâne doar un pasă către crearea unui întreg playlist de melodii și alegerea de noi cântăreți preferați.
Cu nume încă în dezbatere, noul ”seamless feed” ar urma să fie bazat exclusiv pe catalogul de melodii YouTube Music, livrând mostre de melodii auto-selectate pe baza preferințelor de ascultare observate anterior, dar și în mod aleatoriu, în ideea că poate vei descoperi ceva cu totul nou care să te pasioneze.
Lista derulabilă pe verticală va funcționa după modelul TikTok, permițând comutarea rapidă între mostre de melodii, cu opțiunea de a te opri oricând pentru a asculta o melodie care ți se pare interesantă.