Pixel 8 ar putea fi prima serie de telefoane cu Android care beneficiază de 5 actualizări majore pentru versiunea de Android, egalând oferta rivalului Apple.
Inițiativa Samsung, de a garanta 3 ani de actualizări Android pentru dispozitivele din portofoliu, ar putea fi eclipsată de Google. Dezvoltatorul Android ar putea asigura până la 5 ani de acces la actualizări majore de android, pentru anumite dispozitive din portofoliu. Spre exemplu, iPhone XR a fost lansat în anul 2018 cu versiunea iOS 12, urmând să primească acces la iOS 17 aproximativ în același timp cu lansarea iPhone 15. De aici, Pixel 8 Pro ar urma să fie un dispozitiv foarte longeviv, dacă ne raportăm la noua strategie Google.
Ce-i drept, Apple a asigurat chiar și 7 ani de actualizări iOS pentru dispozitive precum iPhone 6s, acesta încă primind actualizări de securitate.
Venind din urmă, Pixel 8 ar urma să beneficieze de cele mai multe actualizări Android, aducând la cel puțin ni durata de viață rezonabilă, anticipată pe baza actualizărilor firmware.
Spre comparație, modelul iPhone XR lansat în anul 2018, iPhone XS și XS Max, vor fi ultimele modele iPhone care primesc actualizarea iOS 17.
Deși, cu greu poate fi justificat din punct de vedere al profitabilității, este ușor de anticipat de ce Google ia în vizor longevitatea iPhone, dezvoltatorul Android încercând astfel să demonteze astfel mitul iPhone-ului pe care îl cumperi o dată și îl deții „pe viață”, sau cel puțin până ce partea de hardware este atât de mult degradată încât nu mai merită păstrată.
Altfel spus, deși Google s-ar fi putut opri la patru actualizări de OS pentru a egala Samsung, criticile pe tema Apple oferă mai mult nu s-ar fi oprit niciodată, forțând Google să promită cel puțin același tratament pentru utilizatorii Pixel.