La fel ca în viață, ierarhia pe Tinder se împarte între bogați și săraci, doar 1% dintre utilizatori putând spera să fie acceptați pentru Tinder SELECT, abonamentul care-ți promite cuceriri „pe bandă”.
Anunțat cu prețul de 499 dolari/lună, abonamentul Tinder SELECT reprezintă cheia succesului pentru cei mai „de seamă” utilizatori ai platformei. Accesat doar pe bază de invitație, statutul de utilizator privilegiat al platformei obligă algoritmii platformei să acorde prioritate profilului tău de Tinder. Spre exemplu, vei apărea cu prioritate în ecranul „Likes You” pentru toate persoanele la care ai vizualizat/apreciat profilul de Tinder, chiar și pentru indecișii care răsfoiesc de mai multe ori sugestiile afișate la această secțiune. Astfel, sunt șanse mari ca poza/mesajul tău să atragă atenția, netezind drumul către viitoarele întâlniri.
Un alt privilegiu pentru membrii „clubului” Tinder SELECT este aplicarea unui ecuson special în dreptul pozei de profil. În acest mod, potențialele tale cuceriri vor ști că au de-a face cu o persoană verificată de Tinder și cu un anume statut/putere financiară.
Totodată, vei primi acces exclusiv la alte funcții și „avantaje” Tinder, cu mult înaintea utilizatorilor obișnuiți. Desigur, reclamele și orice alte obstacole care ți-ar putea incomoda activitatea pe platformă sunt eliminate automat.
Trebuie să vizitezi pagina dedicată Tinder SELECT, unde ai de trecut verificarea Profile Check, bazată pe analizarea a 5 criterii eliminatorii. Pentru a-ți maximiza șansele de reușită ar fi bine să-ți editezi profilul de Tinder, urmând acești pași:
Dacă totul este în regulă, folosește opțiunea Apply” sau “Join SELECT” ce ar trebui să apară pe homepage-ul Tinder.
De aici, rămâne să aștepți ca solicitarea să treacă de „jurizare”, Tinder decizând dacă profilul tău respectă toate regulile platformei și este suficient de bun pentru acceptarea în Tinder SELECT. În urma mesajului de notificare care indică un răspuns favorabil, rămâne doar să plătești contravaloarea abonamentului, de 499 dolari în fiecare lună.
Important de știut, disponibilitatea abonamentului Tinder SELECT variază de la o regiune la alta. Nu toți utilizatorii îl pot accesa.