Seria Xiaomi 14 ește așteptată de ceva timp, iar acest lucru se datorează faptului că noile telefoane ale gigantului chinez vor fi primele dispozitive care vor beneficia de noul procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3.
Inițial se credea că seria Xiaomi 14 va fi lansată în noiembrie, având în vedere că noul procesor Qualcomm urmează să fie lansat la sfârșitul acestei luni. Totuși, multiple surse sugerează că lansarea ar putea avea loc chiar în octombrie.
Xiaomi 13 și 14 Pro vin să continue linia Xiaomi 13 și 13 Pro, care au fost lansate în decembrie 2022. Se pare că gigantul chinez nu dorește să amâne lansarea și se zvonește că va dezvălui noile smartphone-uri pe 27 octombrie, cu o zi după evenimentul Qualcomm, pentru a-și prezenta noile modele de top.
Xiaomi se va concentra în primă fază pe piața locală, iar lansarea la nivel internațional ar putea avea loc în câteva luni, posibil în ianuarie 2024.
Deși nu există încă date oficiale în acest sens, noile modele Xiaomi 14 sunt așteptate cu numeroase actualizări, printre care un design nou, camera foto optimizată de Leica și un cadru din titan pentru modelul Xiaomi 14 Pro. De asemenea, aceste telefoane au trecut deja de toate certificările în China, pregătindu-se pentru lansare.
Xiaomi 14 Pro ar putea dispune de un display Micro Quad Curved 2K C8 de 6,7 inch cu o rată de reîmprospătare dinamică de 1-120Hz. Protecția ecranului ar fi asigurată de Corning Gorilla Glass Victus 2, care oferă o luminozitate de vârf de 3,000 nits.
În ceea ce privește performanța, sub carcasă vom găsi noul Snapdragon 8 Gen 3, sprijinit de 24GB RAM LPDDR5X și o stocare de până la 1TB UFS 4.0. Bateria de 4,860mAh va beneficia de o încărcare rapidă de 120W. La capitolul optică, Xiaomi 14 Pro vine cu o cameră principală de 50MP Sony IMX989, o cameră ultra-wide de 50MP și o cameră telemacro de 50MP.
Este de așteptat ca modelul standard Xiaomi 14 să aibă specificații similare, dar adaptate pentru un segment de preț mai accesibil în comparație cu versiunea Pro.