Meta a lansat Threads, alternativa la X, în Europa. De acum, utilizatorii din Uniunea Europeană pot accesa noua aplicație Meta.
Așa cum scriam cu ceva timp în urmă, lansarea aplicației Threads în Europa era iminentă. Astăzi, 14 decembrie 2023, Meta a lansat în Uniunea Europeană rivalul său pentru X (fostul Twitter).
La cinci luni de la lansarea sa în iulie, rețeaua socială Threads a Grupului Meta este acum disponibilă pentru persoanele care trăiesc în Uniunea Europeană.
Mark Zuckerberg a anunțat că Meta lansează Threads în mai multe țări din Europa. „Astăzi deschidem Threads în mai multe țări din Europa. Bun venit tuturor 👋”, a scris el.
Cei ce doresc să navigheze pe noua aplicație a celor de la Meta vor avea două variante la dispoziție. Pentru a-ți face cont pe Threads trebuie, mai întâi, să ai un cont de Instagram. Astfel te vei putea loga în aplicație prin opțiunea „Continue with Instagram”. Dacă nu dorești să ai un cont pe Threads, atunci poți alege varianta de „Use without profile”care nu necesită ca utilizatorii să se conecteze prin Instagram. În timp ce utilizatorii pot privi postările prin acest mod, ei nu vor putea să le răspundă, să le aprecieze sau să le reposteze.
Dacă utilizați Threads în UE fără niciun profil, veți vedea un singur feed populat algoritmic. Puteți căuta conturi, dar se pare că nu și postări.