Anul 2024 ar putea aduce o transformare semnificativă pentru Apple Watch, ceasul inteligent al celor de la Apple. Conform unor surse, Apple planifică să introducă un design mai elegant și caracteristici inovatoare de sănătate, precum monitorizarea tensiunii arteriale și detectarea apneei în somn.
Rapoartele sugerează, de asemenea, faptul că Apple ar putea lansa o ediție specială a Apple Watch pentru a marca aniversarea dispozitivului. Versiunea specială ar putea veni cu un design complet nou, care ar putea include și un sistem nou de prindere a curelei. Totuși, detaliile exacte sunt încă necunoscute.
Potrivit sursei, una dintre cele mai interesante noutăți ar putea fi funcția de monitorizare a tensiunii arteriale. Spre deosebire de sistemele tradiționale care oferă valori exacte, ceasul ar putea indica doar modificări semnificative ale tensiunii, semnalând potențiale probleme de sănătate. Această funcție ar putea permite utilizatorilor să detecteze devreme posibile probleme de sănătate și să consulte, după caz, un medic pentru investigații suplimentare.
O altă caracteristică inovatoare ar putea fi detectarea apneei în somn. Apneea este o afecțiune în care respirația persoanei se oprește temporar în timpul somnului, iar diagnosticarea acesteia necesită de obicei o noapte petrecută într-un centru specializat. Dacă Apple Watch ar putea detecta cu acuratețe această condiție, ar simplifica considerabil procesul de diagnosticare și ar ajuta utilizatorii să ia măsuri preventive pentru sănătatea lor.
Deși aceste informații sunt încă la stadiul de zvon și nu au fost confirmate oficial de Apple, cu siguranță gigantul tehnologic ar revoluționa industria ceasurilor inteligente cu aceste noi funcții. Totuși, același utilizator care a sugerat noile funcții de pe Apple Watch a avut predicții corecte în trecut, ceea ce adaugă o doză de credibilitate acestor zvonuri.
De asemenea, aniversarea a 10 ani de Apple Watch în 2024 ar putea fi momentul ideal pentru Apple de a prezenta aceste noi caracteristici, posibil în luna septembrie, atunci când compania obișnuiește să anunțe noile dispozitivele Apple Watch. Prin asta, compania vrea ca dispozitivul Apple Watch să devină nu doar un accesoriu de modă sau un gadget pentru monitorizarea activității fizice, ci și un instrument esențial pentru monitorizarea sănătăți.