WhatsApp anunță o nouă funcție de filtrare a mesajelor din conversații. Cu ajutorul acestora, utilizatorii vor putea ține mai bine evidența conversațiilor.
Comunicarea instantanee și ușurința cu care o facem au devenit un must have în era în care trăim, iar companiile încearcă să pluseze cu diferite metode care să facă viața utilizatorilor mai ușoară. WhatsApp, una dintre cele mai populare aplicații de mesageri din lume, a lansat o nouă funcție de sortare a mesajelor. Astfel, noile filtre de chat vor putea ajuta utilizatorii să găsească mai repede mesajele pe care le caută.
WhatsApp spune că noul instrument a fost creat pentru simplifica și pentru a scurta timpul de căutare al mesajelor. Funcția Chat Filters va apărea în partea de sus a ecranului, ca o bară deasupra mesajelor. Pentru început, utilizatorii vor trebui să aleagă între trei filtre care vor apărea în bara de sus a listei lor de conversații: Toate, Necitite și Grupuri. Trebuie doar să le selectați cu un click, la fel cum se întâmplă și în cazul mailurilor, spre exemplu.
Rolul filtrelor Toate și Necitite este evident, dar există și un al treilea, mai complex. Filtrul Grupuri aduce toate conversațiile de grup într-un singur loc, ceea ce facilitează găsirea mesajelor din conversațiile de grup. În plus, filtrul Grupuri va afișa și subgrupurile comunităților.
„Credem că filtrele vă vor face mai ușor să vă organizați, să găsiți cele mai importante conversații și să navigați prin mesaje mai eficient. Vom continua să construim mai multe opțiuni pentru a vă ajuta să vă concentrați pe ceea ce contează cel mai mult. Aceste filtre încep să fie lansate astăzi și vor fi disponibile pentru toată lumea în săptămânile următoare”, se arată în comunicatul publicat de WhatsApp.