TikTok a lansat rivalul pentru Instagram. Când va deveni disponibilă în România?

17.04.2024
TikTok a lansat rivalul pentru Instagram. Când va deveni disponibilă în România?

TikTok a lansat aplicația cu care vrea să rivalizeze cu Instagram. Noul TikTok Notes este deja disponibil pentru unii utilizatori.

După mai multe zvonuri și speculații care au apărut în jurul acestui subiect, TikTok a lansat oficial aplicația care se vrea a fi un concurent pentru Instagram. Noua aplicație de la TikTok își propune să concureze cu Instagram, oferind un spațiu dedicat pentru partajarea fotografiilor. Cei interesați să încerce TikTok Notes se pot înscrie acum folosind conturile TikTok existente.

Cu toate că compania încă nu a dezvăluit când și cum va de deveni disponibilă noua aplicație, Android Authority  a confirmat că TikTok notes este acum disponibilă în magazinele canadiene Google Play și Apple App Store. Se pare că, cel puțin deocamdată, noua aplicație nu este disponibilă în SUA. Astfel, aplicația va începe să fie distribuită gradual, deoarece pare că nici pentru utilizatorii din Europa nu a devenit disponibilă.

Cum funcționează TikTok Notes?

Așa cum ne puteam aștepta, TikTok Notes se bazează pe distribuirea fotografiilor, în timp ce aplicația principală își menține focusul pe videoclipuri scurte. Spre deosebire de Instagram, feedul TikTok Notes are o grilă care permite utilizatorilor să arunce o privire la mai multe postări simultan. În mod așteptat, puteți apoi să faceți clic pe o postare individuală pentru a o vizualiza în modul ecran complet și a citi sau a lăsa comentarii.

Aplicația TikTok Notes are unele asemănări cu Instagram, cum ar fi suportul pentru carusele de fotografii, fluxuri cronologice și algoritmice, controale pentru rubrica de comentarii și multe altele. Pentru a descărca TikTok Notes pe dispozitivul dumneavoastră, puteți accesa site-ul oficial, care, în funcție de sistemul de operare, vă va redirecționa către magazinul de aplicații aferent. Deocamdată, aplicația nu este disponibilă pentru descărcare în România, dar ne așteptăm să o vedem pe Google Play și App Store în viitorul apropiat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre cele ... citește mai mult