Camera Reprezentanților din Congres (parlamentul Statelor Unite ale Americii) a votat din nou în favoarea proiectului de lege care ar putea interzice TikTok în SUA. Versiunea actualizată a proiectului de lege le-ar impune celor de la ByteDance să vândă rețeaua de socializare către o companie americană într-un termen de un an de zile (față de șase luni, în versiunea anterioară). În caz contrar, TikTok va fi eliminat de pe Apple App Store și Google Play Store.
Chiar înainte de această decizie, cei de la TikTok au publicat o declarație pe X (fostul Twitter), în care afirmau că o astfel de hotărâre ar putea “călca în picioare dreptul la liberă exprimare a 170 de milioane de americani, distruge 7 milioane de business-uri și închide o platformă care contribuie cu 24 de miliarde de dolari, în fiecare an, la economia Statelor Unite ale Americii”.
It is unfortunate that the House of Representatives is using the cover of important foreign and humanitarian assistance to once again jam through a ban bill that would trample the free speech rights of 170 million Americans, devastate 7 million businesses, and shutter a platform…
— TikTok Policy (@TikTokPolicy) April 18, 2024
Aceste afirmații nu au mișcat însă pe nimeni din Camera Reprezentanților, proiectul de lege fiind aprobat cu o majoritate și mai covârșitoare decât versiunea anterioară, cu 360 de voturi pentru și numai 58 împotriva. Republicanul texan Michael McCaul, autorul acestui proiect de lege, a declarat că inițiativa sa va proteja americanii, și în special copiii din America, de “influența malignă a propagandei chineze”.
Se așteaptă ca acest proiect de lege să treacă și prin votul din Senat, cealaltă cameră a Congresului American, și, odată parcurs și acest pas, să fie incredințat președintelui Joe Biden pentru a fi transformat, prin semnătură, în lege. În acest caz, compania chineză ByteDance, care operează TikTok, ar avea 12 luni la dispoziție să găsească un cumpărător din Statele Unite ale Americii pentru această rețea de socializare; în caz contrar, TikTok va fi interzis în SUA.
Pe lângă îngrijorările legate de “propaganda chineză” răspândită prin intermediul acestei rețele de socializare, autorii TikTok au mai fost acuzați că spionează dispozitivele pe care aplicația este instalată și trimit datele către autoritățile chineze sau că, prin intermediul TikTok, urmăresc să influențeze rezultatele alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, ce vor avea loc în toamna acestui an.
Sursa: GSMArena.com