Corning a dezvăluit Gorilla Glass 7i. Ce telefoane vor beneficia de această sticlă de protecție

05.06.2024
Corning a dezvăluit Gorilla Glass 7i. Ce telefoane vor beneficia de această sticlă de protecție
Foto: Corning

Cu patru ani în urmă, Corning a dezvăluit cea de-a șaptea generație a materialului Gorilla Glass, denumită Gorilla Glass Victus. Aceasta a fost gândită pentru dispozitivele premium, fiind adoptată imediat de producători pentru protecția telefoanelor flagship, dar și pentru unele smartphone-uri mid-range. Acum compania lansează un nou tip de astfel de material – Gorilla Glass 7i – dedicat „modelelor de intrare în gamă și celor intermediare”, după descrierea oferită chiar de Corning.

Cu alte cuvinte, acest Gorilla Glass 7i va folosit pentru a oferi protecție ecranelor de pe telefoanele mai accesibile din punct de vedere financiar. De ce această denumire „7i” și nu doar 7? Conform explicației oferite de Corning, i-ul descrie poziția de lider în ceea ce privește „inovațiile dedicate dispozitivelor intermediare”.

Lăsând la o parte marketing-ul, materialul Gorilla Glass 7i este descris drept capabil să supraviețuiască căderilor de la o înălțime de 1m pe suprafețe dure, gen asfalt, în timp ce soluțiile concurente rezistă doar la căderi de la 0,5m. De asemenea, Gorilla Glass 7i ar trebui să fie de cel puțin două ori mai rezistent la zgârieturi decât concurența. Formula folosită pentru 7i a fost concepută pentru a fi acomoda o gamă cât mai variată de telefoane, din diferite segmente de preț, accentul fiind pus și pe sustenabilitate.

De ce este nevoie de acest Gorilla Glass 7i? Pentru că în 2024 încă se lansează telefoane noi, precum Nothing Phone 2a sau Poco F6 Pro, care folosesc Gorilla Glass 5, o soluție învechită, ce datează de acum opt ani. Mai mult, apar modele noi – cum ar fi Google Pixel 8a – care încă folosesc Gorilla Glass 3 (care datează din 2013).

Astfel, Corning și partenerii săi au simțit nevoia de oferi o soluție nouă, care să se încadreze însă într-un buget mai accesibil și să se alinieze trend-ului de a oferi ecrane de înaltă calitate și pentru modelele de telefoane mid-range. Ecrane care au și crescut foarte mult în dimensiuni față de 2016, atunci când a fost lansat Gorilla Glass 5. Așadar, era nevoie de o soluție intermediară între Glass 5 și Victus.

Corning a dezvăluit că Oppo va fi prima companie care va dezvălui un telefon dotat cu proaspăt anunțatul Gorilla Glass 7i. Noua sticlă de protecție va putea fi utilizată pe telefoane, smartwatch-uri și alte dispozitive care au nevoie de un material rezistent la zgârieturi și căderi.

Sursa: GSMArena.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult