Taxiul zburător alimentat cu hidrogen a efectuat un test de peste 800 de kilometri. A emis doar vapori de apă pe toată durata zborului – VIDEO

12.07.2024
Taxiul zburător alimentat cu hidrogen a efectuat un test de peste 800 de kilometri. A emis doar vapori de apă pe toată durata zborului - VIDEO

Un taxi zburător alimentat cu hidrogen a efectuat un test de peste 800 de kilometri, distanță în care a emis doar vapori de apă.

Oamenii au nevoie din ce în ce mai mult de mijloace de transport rapide și eficiente, astfel că tot mai multe companii își îndreaptă atenția către vehicule zburătoare. Iar dacă mai sunt și alimentate de un combustibil sustenabil, atunci avem ingredientele unei propuneri interesante.

Potrivit Inc.com, în data de 24 iunie 2024, compania Joby Aviation a testat eVTOL – electric vertical take-off and landing aircraft – într-un zbor ce s-a întins pe 841 de kilometri, într-o buclă ce a pornit și s-a încheiat în la facilitatea din Marina, California.

CEO-ul și fondatorul companiei Joby, JoeBen Bevirt, spune că primul zbor reprezintă o descoperire pentru o tehnologie care este promițătoare și care ar putea fi folosită în industria transporturilor.

Taxiul zburător al Joby Aviation nu este singurul produs al companiei

„Este un moment important pentru aviație și arată cu adevărat capacitățile incredibile pe care propulsia electrică cu hidrogen le poate aduce aviației – nu doar aeronavele eVTOL, ci toate tipurile de aeronave”, spune Bevirt.

Produsul principal al Joby este un eVTOL electric cu baterie care poate transporta patru pasageri plus un pilot la viteze de peste 300 km/h. Aeronava folosită de Joby pentru acest zbor de testare a împărțit „90 la sută din sistemele și componentele” aeronavei eVTOL existente ale companiei, spune Bevirt, dar a fost completată cu un sistem de propulsie hidrogen-electric, care alcătuit dintr-un rezervor de hidrogen lichid și celulă de combustibil cu hidrogen.

Joby intenționează ca vehiculele sale eVTOL să transporte pasagerii în zone metropolitane, efectuând curse relativ scurte. Compania vizează 2025 pentru lansarea comercială a taxiurilor sale aeriene electrice alimentate cu baterii.

VIDEO

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre cele ... citește mai mult