Ghidul tău pentru Waze: 13 sfaturi utile pentru o călătorie fără probleme

25.07.2024
Ghidul tău pentru Waze: 13 sfaturi utile pentru o călătorie fără probleme

Waze nu este doar despre a te duce din punctul A în punctul B cât mai repede posibil. Există nenumărate feluri în care poți profita la maxim de tot ceea ce are această aplicație de oferit. Am alcătuit un top cu sfaturi esențiale ce sperăm să fie de ajutor.

Personalizează preferințele de navigare

Mergi la My Waze > Navigare pentru a evita drumuri neasfaltate, cu taxă, intersecții periculoase și altele.

Optimizează pentru tipul tău de vehicul

Setează tipul mașinii tale în My Waze > Setări > Detalii vehicul > Tip vehicul. Ai opțiuni ca taxi, mașină privată, electrică și motocicletă.

Găsește benzină mai ieftină cu Waze

Apasă pe bara de căutare, selectează „Stații de benzină” și vezi adresele și distanțele până la benzinăriile cu cele mai bune prețuri. Atenție, însă: aceste prețuri s-ar putea să nu fie întotdeauna de actualitate.

Trimite rapoarte

Dacă vrei să-i alertezi pe ceilalți conducători auto că ai văzut polițiști, accidente, camere de viteză și altele, apasă pe bula portocalie. Asigură-te că aplicația este centrată pe tine pentru ca raportul să fie cât mai precis.

Împărtășește călătoria ta

Dacă vrei ca alții să vadă unde ești și în cât timp vei sosi, selectează opțiunea „Împărtășește călătoria”. Ca să o oprești, folosește săgeata albastră din colțul din dreapta jos.

Alege-ți ruta cu Waze

După ce ai introdus destinația, selectează „Rute” în meniul dropdown și alege pe unde vrei să o iei. Poți adăuga opriri și căuta parcări, cafenele, hoteluri etc.

Planifică timpul de plecare

Introdu destinația ta și folosește „Găsește cel mai bun moment pentru a pleca”. Mai poți face ceva aici: să sincronizezi aplicația cu calendarul tău via „Planifică o deplasare” pentru a vedea când e cel mai bine să pleci la drum bazat pe informațiile din trafic.

Folosește Waze offline

Planifică ruta și apasă „Pleacă acum” pentru a o salva și folosi atunci când nu ai acces la Internet sau datele mobile nu funcționează. Din păcate, Waze nu va putea găsi rute alternative pentru evitarea obstacolelor, de exemplu, dacă nu ai acces la Internet.

Evită viteza

În cazul în care vrei să primești alerte la depășirea limitei de viteză ca să eviți amenzi și puncte de penalizare, activează opțiunea vitezometru. Poți seta limita de viteză în funcție de semnele de pe drum.

Creează-ți propriile mesaje de navigare

Pentru a crea mesaje de navigare personalizate, intră în My Waze, dă click pe Voce și sunet, apoi pe Voce Waze și alege „Înregistrează voce nouă”.

Schimbă-ți iconița de „Stare” cu Waze

Pentru a personaliza iconița Waze ca să reflecte cum te simți, mergi la My Waze > Apasă pe iconița Waze > Stare. Vei vedea mai multe opțiuni simpatice precum ninja, soare sau zombie.

Solicită ajutor pe drum

Apasă pe butonul portocaliu și selectează opțiunea „Ajutor pe drum”. Poți să suni serviciile de urgență sau să ceri ajutor de la ceilalți șoferi.

Controlează muzica din aplicația preferată

Da click pe Player audio pentru a conecta aplicații de streaming precum Spotify, YouTube Music sau Amazon Music. Exista și opțiunea de a asculta audiobook-uri.

Aceste sfaturi ar trebui să îți îmbunătățească experiența cu Waze și să te ajute să călătorești mai eficient.

Sursa: Tom’s Guide

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult