Schimbare importantă pentru utilizatorii WhatsApp pe Mac: Vechea aplicație va fi înlocuită cu o versiune nouă

05.09.2024
Schimbare importantă pentru utilizatorii WhatsApp pe Mac: Vechea aplicație va fi înlocuită cu o versiune nouă
Sursa foto: MakeUseOf

Aplicațiile de mesagerie instantanee joacă un rol crucial în comunicarea noastră zilnică. WhatsApp, una dintre cele mai populare platforme de acest gen, aduce schimbări semnificative pentru utilizatorii săi de macOS.

Dacă sunteți unul dintre ei, veți fi nevoiți să vă obișnuiți în curând cu o nouă versiune a aplicației.

Sfârșitul unei ere

Meta, compania-mamă a WhatsApp, a anunțat recent că versiunea mai veche a aplicației pentru Mac, bazată pe framework-ul Electron, va fi în curând întreruptă. Electron este o platformă software open-source care permite transformarea aplicațiilor web în aplicații desktop.

Este sfârșitul unei ere pentru mulți utilizatori care s-au obișnuit cu interfața aplicației vechi.

Ce tehnologie folosește

Noua aplicație WhatsApp pentru Mac a fost reconstruită de la zero folosind tehnologia Catalyst gândită de compania americană.

Sursa foto: WABetaInfo

Ea permite dezvoltatorilor să adapteze aplicațiile iOS pentru a rula nativ pe dispozitive macOS. Rezultatul este o aplicație care promite performanțe superioare și o integrare mult mai bună cu sistemul de operare al Mac-ului.

Nu se va pierde nimic după actualizare

Deși tranziția poate părea bruscă pentru unii utilizatori, Meta asigură că procesul de migrare va fi unul simplu. Toate conversațiile și contactele existente vor fi păstrate în noua versiune a aplicației.

Acest lucru ar trebui să ofere o oarecare liniște utilizatorilor care se tem că ar putea pierde informații importante în timpul actualizării.

De când nu va mai fi disponibilă vechea variantă

Potrivit unor surse din industrie, utilizatorii versiunii vechi au început deja să primească notificări că aplicația nu va mai fi disponibilă în mai puțin de două luni.

Noul WhatsApp poate fi descărcat gratuit fie de pe site-ul oficial al aplicației, fie din Mac App Store. Este important de menționat că utilizatorii vor avea nevoie de un dispozitiv care rulează macOS 11 sau o versiune ulterioară pentru ca totul sa funcționeze exact așa cum trebuie.

Versiunea de WhatsApp bazată pe Catalyst ar trebui să ofere o experiență de utilizare mult mai fluidă și mai integrată cu tot ecosistemul Apple. De asemenea, ar trebui să permită introducerea de noi funcționalități, plus actualizări mai rapide și mai eficiente în viitorul apropiat.

Sursa: WABetaInfo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult