TCL a dezvăluit primul televizor NXTFRAME cu audio by Bang & Olufsen

10.09.2024
TCL a dezvăluit primul televizor NXTFRAME cu audio by Bang & Olufsen
Foto: TCL

TCL își propune să redefinească conceptul de home entertaiment odată cu lansarea primului său televizor NXTFRAME. Acesta este descris drept mai mult decât un simplu televizor, ci chiar viitorul artei digitale și al divertismentului de acasă. Pentru prima dată, arta, design-ul și tehnologia sunt reunite într-un singur produs elegant. Prezența televizorului NXTFRAME în orice încăpere va creea o atmosferă unică, conform TCL, îmbinându-se perfect cu decorul casei și reflectând stilul, gustul și aspirațiile fiecărui utilizator.

Un televizor poate fi o cale către divertisment, dar și un nou mod de a expune creativitatea. Ceea ce dorește să evidențieze televizorul NXTFRAME este capacitatea sa de a transforma spațiul de locuit într-o galerie vizuală, chiar și atunci când nu este utilizat.

Televizorul TCL NXTFRAME este mai mult decât un simplu centru de divertisment, este o piesă de artă flexibilă care se integrează perfect și oferă o notă aparte decorului casei. Persoanele care au tablouri pe pereții casei lor vor aprecia modul în care televizorul combină tehnologia avansată de afișare, arta și imaginația fără limite, într-un dispozitiv super subțire All-In-One.

Televizorul TCL NXTFRAME este cel mai subțire din seria sa, având doar 27,9 mm grosime și dispune de un șasiu încorporat care elimină necesitatea unei cutii de conectivitate externă, permițând astfel un design elegant.

Versiunea Pro a televizorului dispune de Audio by Bang & Olufsen, primul produs rezultat din parteneriatul dintre TCL și Bang & Olufsen. Audio by Bang & Olufsen garantează că sunetul soundbar-ului și al subwoofer-ului a fost reglat și testat pentru a îndeplini standardele acestui brand audio de renume mondial. Soundbar-ul și subwoofer-ul pentru versiunea Pro a televizorului sunt concepute de aceiași ingineri de sunet experți care perfecționează unele dintre cele mai emblematice boxe din lume.

TCL NXTFRAME
Foto: TCL

Mediul ambiental prinde viață

Televizorul TCL NXTFRAME este mai mult decât un ecran, este un mijloc de a fi creativ. Cu ramele magnetice personalizabile în culorile Dawn Birch, Twilight Elm și Vernal Mint, televizorul se poate adapta esteticii oricărei camere. Ramele magnetice de fixare incluse facilitează schimbarea stilurilor, asigurând un spațiu mereu adaptat la preferințele utilizatorului.

Televizorul NXTFRAME utilizează ecranul mat antireflex de la TCL și dispune de mai multe texturi mate ce pot fi activate prin intermediul software-ului, oferind astfel posibilități extinse de personalizare.

Alegerea artei nu a fost niciodată mai ușoară. Televizorul vine cu o bibliotecă de artă gratuită, iar online se pot accesa o varietate și mai mare de colecții. De asemenea, televizorul poate afișa inclusiv colecția personală de imagini cu ajutorul conexiunii wireless sau prin USB. Prin parteneriatul cu National Gallery din Londra, biblioteca de artă poate transforma orice cameră de zi într-un studio personal cu lucrări de artă precum picturi, fotografii, desene și artă stradală.

Sunet imersiv, elevat prin design

Versiunea Pro a televizorului TCL NXTFRAME este un sistem integrat care dispune de un soundbar wireless 3.1.2 și un subwoofer wireless, proiectate împreună de echipele acustice ale TCL și Bang & Olufsen pentru a crea o experiență audio-vizuală captivantă.

Echipa Bang & Olufsen a lucrat îndeaproape cu echipele de design acustic TCL pe parcursul dezvoltării produsului pentru a se asigura că fiecare notă este cât mai curată și pură posibil, exact așa cum a intenționat artistul. Fie că este vorba de filme, fie de jocuri sau muzică, utilizatorii vor putea să își valorifice experiența vizuală fără a rata niciun cuvânt din dialog, niciun moment al acțiunii sau niciun detaliu dintr-un fundal sonor relaxant.

Pentru a oferi acest sunet remarcabil, experiența audio finală a fost testată, reglată și aprobată de aceiași ingineri care sunt recunoscuți pentru crearea produselor Bang & Olufsen de renume mondial. Acest sistem audio include, de asemenea, Enhanced Dialogue Mode și tehnologia BeoSonic, astfel că utilizatorii își pot personaliza profilurile de sunet pentru orice tip de conținut.

Acest parteneriat reprezintă primul pas într-o colaborare pe termen lung care va transforma experiențele audio în întreg portofoliu TCL.

TCL NXTFRAME
Foto: TCL

Configurare flexibilă, poziționare perfectă

TCL NXTFRAME se montează ca un televizor obișnuit, doar că utilizatorii nu trebuie să aleagă suportul. Un suport Flush Wall Mount, disponibil în cutie, ajută la poziționarea acestuia direct pe perete, la fel ca un tablou.

Flexibilitatea este, de asemenea, un aspect cheie. Suportul mobil pentru podea de la TCL este disponibil exclusiv pentru utilizarea cu seria de televizoare TCL NXTFRAME. Design-ul elegant în stil șevalet include roți detașabile pentru o amplasare ușoară oriunde în casă. Suportul dispune de o soluție pentru gestionarea cablurilor și de un capac decorativ.

Design-ul elegant întâlnește performanța superioară

Televizorul TCL NXTFRAME este proiectat meticulos pentru a oferi un echilibru optim între estetică și performanță. Cu o rată de refresh a panoului VRR de 120Hz / 144Hz și MEMC care combină mai multe tehnologii de îmbunătățire a mișcării, acesta satisface cerințele și standardele ridicate ale jucătorilor, celor care iubesc competițiile sportive și a amatorilor de filme de acțiune.

În plus, 240Hz Game Accelerator cu Auto Game Mode și AMD FreeSync Premium oferă un gameplay mai fluent și jocuri ultra-rapide cu VRR 240 (rată de reîmprospătare variabilă).

TCL încorporează tehnologiile Dolby Atmos, DTS și DTS Virtual, împreună cu Enhanced Dialogue Mode, pentru a oferi o experiență audio cât mai clară.

Versiunea PRO a televizorului TCL NXTFRAME dispune de un soundbar wireless 3.1.2 și un subwoofer cu o putere maximă de sunet de 230W. Modelul TCL NXTFRAME TV A300W (fără bara de sunet wireless și fără subwoofer wireless) este compatibil cu Dolby Atmos 2.0 și DTS.

Televizorul TCL NXTFRAME întruchipează angajamentul TCL legat de inovație. Telecomanda realizată din materiale durabile reciclate minimizează amprenta asupra mediului, fără a compromite stilul sau funcționalitatea. Oferind o soluție elegantă și funcțională pentru spațiile de locuit moderne, acest model nu își propune să fie doar un televizor, ci o parte integrantă a decorului casei.

TCL NXTFRAME
Foto: TCL

Sursa: TCL

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult