Intel ar fi pierdut contractul cu Sony pentru a fabrica cipurile din viitoarea consolă PlayStation 6

17.09.2024
Intel ar fi pierdut contractul cu Sony pentru a fabrica cipurile din viitoarea consolă PlayStation 6
Foto: Shutterstock

Conform Reuters, care se bazează pe trei surse ce susțin aceste informații, pe lângă problemele recente cu procesoarele Core din generațiile a 13-a și a 14-a, Intel are încă un motiv de regret. Mai exact, în 2022, fabricantul de procesoare Intel ar fi pierdut contractul cu Sony, în favoarea concurenței de la AMD, pentru realizarea cipurile din viitoarea consolă PlayStation 6.

În mod normal, consolele celor de la Sony se vând în peste 100 de milioane de exemplare în decursul a aproximativ jumătate de deceniu. Pentru designer-ul cipurilor cu care sunt dotate aceste console, acest gen de contract aduce venituri mai mici decât produsele din domeniul inteligentei artificiale, spre exemplu, însă reprezintă un business stabil, pe termen mediu, tehnologia astfel dezvoltată putând fi utilizată și în alte game de produse. Pentru Intel, un astfel de contract ar fi fost și mai util, având în vedere că gigantul procesoarelor x86 are greutăți în a-si găsi clienți noi.

Conform surselor celor de la Reuters, o neînțelegere privind marja de profit pe care Intel și-ar fi apropiat-o cu fiecare cip vândut către Sony a pus bețe în roate acestei înțelegeri. Astfel, Intel a pierdut licitația susținută împotriva concurenței de la AMD (Advanced Micro Devices), care ar fi câștigat contractul cu Sony, urmând să fie furnizorul principal de cipuri pentru PlayStation 6 (AMD s-a achitat de această sarcină și în cazurile consolelor PS4 și PS5).

Tratativele dintre Intel și Sony au durat luni de zile pe parcursul anului 2022 și au inclus întâlniri între conducătorii ambelor companii, precum și între inginerii și directorii acestora.

În timp ce AMD a refuzat să comenteze despre aceste dezvăluiri, Intel, prin intermediul unui purtător de cuvânt, a declarat că nu este deloc de acord cu „caracterizarea” relatată de Reuters, însă nu va comenta despre discuțiile purtate cu actualii sau potențialii clienți ai Intel. Compania insistă că are o selecție „sănătoasă” de clienți, iar principala sa preocupare este inovația pentru a satisface nevoile acestora.

Problema compatibilității cu generațiile anterioare

Având în vedere că atât generațiile de console PlayStation 4, cât și PlayStation 5 (inclusiv proaspăt anunțatul PlayStation 5 Pro) sunt bazate pe cipuri provenite de la AMD, o eventuală colaborare dintre Sony și Intel pentru PlayStation 6 ar fi putut duce la apariția unor probleme în privința compatibilității viitoarei console cu jocurile concepute pentru generațiile anterioare de PlayStation.

Până și atunci când s-au folosit cipuri provenite de la aceeași companie (AMD), cum a fost tranziția de la PS4 la PS5, unele jocuri concepute pentru PlayStation 4 aveau probleme și nu rulau corespunzător pe PlayStation 5.

De altfel, Sony are o notorietate în privința incompatibilității dintre generațiile succesive de console ale sale: versiunile inițiale de PS3 includeau și cipurile caracteristice PS2 pentru a asigura compatibilitatea cu jocurile pentru PlayStation 2, versiunile ulterioare renunțând complet la acestea, în timp ce PS4 sau PS5 nu pot rula jocurile pentru PS3 decât prin soluții de cloud streaming.

Sursa: Reuters

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult