Vești bune pentru comunitatea pasionaților de gaming: Razer a lansat noile căști Barracuda X Chroma ce promit o experiență mai imersivă în setup-urile lor, dar și elemente noi.
Barrie Ooi, directorul Razer PC Gaming Division, confirmă că acest model a fost dezvoltat special pentru a satisface dorințele utilizatorilor care-și doreau mai mult de la întreaga experiență Barracuda.
Ceea ce diferențiază noile căști de gaming sunt cele șase zone de iluminare Chroma RGB. Ele pot fi personalizate în funcție de gusturile utilizatorilor via Razer Audio App sau Chroma Studio.
Utilizatorii pot alege dintre 16,8 milioane de opțiuni de culoare și posibilitatea de integrare cu mai mult de 300 de jocuri.
SmartSwitch Dual Wireless permite trecerea fără întreruperi între Razer HyperSpeed pentru gaming intens și Bluetooth pentru mobilitate.
Această funcție nouă elimină necesitatea reconectării repetate, astfel că noile căști pot fi folosite atât pentru sesiuni de gaming în deplasare, cât și pentru cele care au loc în confortul propriei case.
Design-ul ergonomic include cupe rotative cu perne din spumă cu memorie, concepute pentru sesiuni prelungite de utilizare.
Autonomia bateriei a fost îmbunătățită cu 40% față de versiunea anterioară, ajungând la 70 de ore de utilizare.
Mai mult, o încărcare rapidă de doar 15 minute oferă aproximativ 6 ore de gaming fără întrerupere.
Odată cu lansarea noului headset, compania a introdus și o actualizare revoluționară pentru Razer Axon, disponibila de azi.
Colaborarea recentă cu Monstercat sau Lofi Girl și Monstercat a adus wallpaper-uri dinamice care reacționează la muzică. Quyen Quach, Software VP la Razer, subliniază că această funcție adaugă o nouă dimensiune personalizării desktop-ului.
Aceasta este asigurată de driverele Razer TriForce de 40 mm, care oferă claritate excepțională pe toate frecvențele. Microfonul detașabil HyperClear Cardioid asigură o comunicare impecabilă în jocuri competitive și apeluri.
Barracuda X Chroma este disponibil la prețul de 139,99 euro pe site-ul oficial Razer și prin distribuitorii autorizați.
O ediție albă va fi lansată în ultimul trimestru al anului 2024, și va avea același preț ca versiunea pe negru.