WhatsApp introduce remindere și notificări pentru mesajele ratate în versiunea beta a aplicației

09.12.2024
WhatsApp introduce remindere și notificări pentru mesajele ratate în versiunea beta a aplicației

Cei de la Meta au tot testat opțiunea de a afișa remindere pentru update-urile de status din WhatsApp încă din luna septembrie, această funcție fiind acum disponibilă și pentru utilizatorii care folosesc versiunea beta a aplicației de mesagerie.

Această opțiune de remindere va trimite și notificări pentru mesajele necitate, fiind disponibilă în versiunea beta 2.24.25.29 a aplicației WhatsApp pentru Android. Setarea propriu-zisă se numește „Reminders” și se regăsește în meniul Settings > Notifications al aplicației WhatsApp. Atunci când este activată, aplicația va trimite notificări atât pentru update-urile de status, cât și pentru mesajele noi pe care nu le-ați vizualizat încă.

Colegii de la WABetaInfo oferă mai multe informații despre această funcție nouă: selecția de contacte pentru care veți primi notificări/remindere este determinată de un „algoritm intern care prioritizează contactele cu care utilizatorul interacționează cel mai frecvent”. Mai mult, „acest algoritm este aplicat doar instanței curente de WhatsApp”; dacă utilizatorul reinstalează aplicația, atunci „WhatsApp va recalcula toate interacțiunile cu aceste contacte, datele necesare nefiind salvate în backup-uri sau pe servere”.

WhatsApp
Foto: WABetaInfo

O funcție care să ofere remindere și notificări referitoare la mesajele necitite provenite de la contactele alese direct de utilizator ar fi fost, probabil, mult mai utilă. Cine știe, poate Meta și echipa WhatsApp va adăuga și o astfel de opțiune înainte să ofere această funcție în versiunile stabile ale popularei aplicații de mesagerie.

Cea mai populară aplicație de mesagerie

WhatsApp este o aplicație de mesagerie instantă cu funcționalitate cross-platform pentru dispozitivele mobile, o alternativă foarte populară la mesageria de tip SMS. Această din urmă poate ascunde costuri suplimentare, în special atunci când este folosită în regim internațional. În schimb, WhatsApp permite utilizatorilor să partajeze mesaje text, imagini, clipuri video, mesaje audio, precum și să realizeze apeluri audio sau video. Pe parcursul anului 2024, WhatsApp a depășit deja numărul de 2,78 miliarde de utilizatori unici pe tot globul.

Sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult