Care au fost cele mai populare zece telefoane din 2024, la nivel global? Apple domină clasamentul

04.02.2025
Care au fost cele mai populare zece telefoane din 2024, la nivel global? Apple domină clasamentul

2024 este un nou an în care dispozitivele smart lansate de Apple s-au dovedit cele mai populare în rândurile consumatorilor. Chiar dacă datele furnizate de agenția Counterpoint Research sugerau că Samsung rămâne liderul pieței globale de smartphone-uri, Apple deține supremația când vine vorba de cele mai bine vândute modele de astfel de telefoane. Mai exact, conform estimărilor celor de la Canalys, Apple are nu mai puțin de 7 (șapte) dispozitive de fabricație proprie în topul celor mai livrate zece smartphone-uri ale anului 2024, modelul iPhone 15 fiind încoronat drept cel mai popular telefon inteligent al anului trecut.

Singurul alt producător de smartphone-uri care mai apare în acest top 10 furnizat de Canalys este Samsung, cu două dintre modelele sale entry-level – Galaxy A15 și Galaxy A15 5G –, dar și cu flagship-ul companiei din 2024: Galaxy S24 Ultra.

Câștigătorul topului, modelul iPhone 15, ar avea, conform estimărilor de la Canalys, o cotă de piață de 3% din livrările aferente anului 2024, nu mai puțin de 36,6 milioane de astfel de smartphone-uri fiind livrate de Apple către magazinele autorizate și clienți în cursul anului trecut. La un simplu calcul, putem estima piața totală a smartphone-urilor livrate în 2024 la 1,22 miliarde de unități. Pe podiumul acestui clasament s-au mai clasat și modelele iPhone 16 Pro Max, cel mai recent flagship de top din portofoliul Apple, pe locul al doilea, și iPhone 15 Pro Max, flagship-ul din 2023 al aceluiași producător, pe locul al treilea.

apple 2024
Foto: Canalys

Samsung Galaxy S24 Ultra, singurul flagship cu Android din acest clasament

Pe locul al patrulea își face apariția primul model al concurenței, modestul Samsung Galaxy A15, ale cărui volume de vânzări au fost atinse, cel mai probabil, grație prețului mult mai accesibil. Acesta a fost urmat, în ordine, de iPhone 16 Pro, iPhone 15 Pro și iPhone 16, toate modele fabricate de Apple. Samsung a ocupat locurile cu numerele 8 și 9 din acest clasament, cu modele Galaxy A15 5G, dar și cu flagship-ul Galaxy S24 Ultra, o apariție mai puțin obișnuită (având în vedere că în aceste clasamente anuale se regăsesc, de obicei, modelele mai ieftine provenite de la concurența celor de la Apple).

În fine, acest clasament este completat de mai vechiul iPhone 13, încă popular, acest model înregistrând 1,5% din totalul livrărilor de smartphone-uri din 2024, cu 18,3 milioane de unități livrate de Apple anul trecut.

Sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult