MediaTek lansează cipurile mid-range Dimensity 7400 și Dimensity 7400X

26.02.2025
MediaTek lansează cipurile mid-range Dimensity 7400 și Dimensity 7400X
Foto: MediaTek

În timp ce, în segmentul high end, Mediatek se pregătește de lansarea cipului Dimensity 9400+, compania taiwaneza lansează modele noi și pentru piața dispozitivelor medium-range: noile Dimensity 7400 și Dimensity 7400X. Acestea par însă doar niște versiuni actualizate ale cipurilor similare Dimensity 7300 și Dimensity 7300X de anul trecut, principala schimbare fiind un plus de 100 MHz pentru cele patru nuclee de performanță Cortex-A78, care vor opera în noile modele la 2,6 GHz.

Porțiunea de CPU a acestor cipuri mai folosește patru nuclee eficiente energetic Cortex-A55, tactate la frecvența de 2,0 GHz. De asemenea, precum în cazurile cipului 7300X de anul trecut, Mediatek Dimensity 7400X oferă suport pentru două ecrane, urmând să fie inclus în viitoare modele de telefoane pliabile.

Specificații decente pentru un cip de medie

Noua serie Dimensity 7400 de la Mediatek este construită în procesul de fabricație pe 4 nm al celor de la TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) și include GPU-uri Arm Mali-G615 MC2, precum și suport pentru memorie RAM de tip LPDDR5 și stocare de tip UFS 3.1. MediaTek a inclus în aceste cipuri și tehnologia sa Adaptive Gaming Technology 3.0, care optimizează performanța pentru o durată de viață optimă a bateriei.

De asemenea, nu lipsește nici tehnologia proprietară Network Observation System (NOS), care permite comutarea cu precizie între conexiunile 5G și cele Wi-Fi, inclusiv predicții avansate pentru aceste schimbări de rețea. În materie de conectivitate, din noile cipuri MediaTek nu vor lipsi modemul 5G cu agregare 3CC, precum și suportul Wi-Fi 6E tri-band, dar și Bluetooth 5.4. De asemenea, noile modele Dimensity 7400 și Dimensity 7400X includ Imagiq 950 ISP (Image Signal Processor), care oferă suport pentru 12-bit HDR, dar și pentru senzori foto de maximum 200 MP.

MediaTek a confirmat că primul lot de smartphone-uri bazate pe cipurile Dimensity 7400 vor fi lansate în primul trimestru al anului 2025.

MediaTek Dimensity 7400
Foto: Specificații MediaTek Dimensity 7400

Sursa: MediaTek, MediaTek

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult