Seria Sharp AQUOS X – cele mai subţiri LCD TV-uri de 37”, 42” şi 47”

25.01.2008
Seria Sharp AQUOS X – cele mai subţiri LCD TV-uri de 37”, 42” şi 47”

Cu o grosime de doar 34,4 mm, televizoarele LCD AQUOS X de la Sharp sunt la ora actuală cele mai subţiri din lume. În ciuda acestui ambalaj subţire, specificaţiile nu sunt deloc modeste. Toate modelele suportă rezoluţia HD 1080p cu o rată de afişare de 120 Hz. Contrastul dinamic de 15.000:1 şi luminozitatea de 450 cd/mp ar trebui să asigure o imagine excelentă în aproape orice condiţii de iluminare. Sunetul este asigurat de 8 difuzoare şi se propagă în 3 direcţii pentru a da senzaţia de surround.

Sharp AQUOS X

Conectarea la surse de semnal video se poate face prin 3 porturi HDMI 1.3a, un port DVI, un port Ethernet şi unul Firewire. Cele trei modele vor fi disponibile iniţial doar în Japonia începând cu luna martie. Preţul nu a fost anunţat, dar probabil că va fi demn de „cel mai subţire LCD TV”. Dar de ce am avea nevoie de cel mai subţire LCD TV? Alt motiv decât acela de a ne chema prietenii pentru a le arăta „cel mai subţire LCD TV” nu îmi vine în minte momentan. Oricum suportul este mai lat decât ecranul în sine. Să sperăm că vom putea vedea noile Sharp AQUOS X şi pe meleagurile mioritice înainte de a fi detronate de pe podium.

Sharp AQUOS X

Urmărește Go4IT.ro pe Google News