Au fost necesari 6 ani de cercetări pentru a se ajunge la primul prototip funcţional, denumit RSD5 şi care a fost prezentat de Thorrn Micro Technologies la un simpozion în California. Dan Schiltz şi Vishal Singhal sunt cei care au demarat proiectul pe vremea când erau studenţi la Universitatea Purdue şi au pus bazele companiei menţionate. RSD5 este cel mai puternic şi mai eficient ventilator cu acea dimensiune. Debitul de aer creat de acest cooler este de 3 ori mai mare decât un ventilator de mici dimensiuni. Şi toate aceste performanţe sunt posibile pentru un dispozitiv fără părţi în mişcare.
Magia din spatele coolerului se numeşte vânt ionic. Dacă vi se pare un termen modern, atunci aflaţi că s-a scris despre el prin 1709. Acest vânt ionic apare între doi electrozi încărcaţi electrostatic până la o anumită limită, mai mică decât cea necesară producerii unui arc electric. Aceşti electrozi sunt ascuţiţi deoarece sarcina electrostatică tinde să se concentreze în jurul extremităţilor şi nu pe suprafeţe plane. În momentul în care se atinge un anumit voltaj, aerul din jurul electrodului este ionizat, putând fi observat chiar un jet slab de plasmă violet în întuneric. Apoi, electrodul respinge acest aer, creând un fel de vânt care pleacă din direcţia sa. Fâsâitul care însoţeşte efectul se datorează schimbării presiunii aerului din jurul electrodului.
Tehnologia este atât de eficientă încât poate răci un procesor cu TDP-ul de 25W folosind un cooler cu un volum mai mic de 1 cm3. Producătorii cred că este posibil ca acest dispozitiv să ajungă integrat chiar în chipul propriu-zis. Prototipul RSD5 se poate lăuda cu o briză cu viteza de 2,4 m/s, comparativ cu cei 0,7-1,7 m/s oferiţi de un ventilator obişnuit. Integrarea lui în portabile de tot felul pare să fie soluţia cea mai elegantă pentru răcirea creierelor fierbinţi. Îmi păstrez totuşi o mică reţinere legată de efectul sarcinilor electrostatice utilizate asupra componentelor electronice din jur. Cei doi fondatori ai Thorrn Micro Technologies speră ca acest nou cooler să intre în producţie cât mai curând.