Intel şi Microsoft investesc in “fericirea” celor cu PC-uri puternice

Intel şi Microsoft investesc in “fericirea” celor cu PC-uri puternice

Intel şi Microsoft s-au decis să investească 20 milioane $ în două centre de cercetare în vederea optimizării programelor pentru procesoarele multi-core (două sau mai multe nuclee fizice) şi dezvoltarea arhitecturii de calcul paralele (Parallel computing). Centrul de cercetare, al cărui nume pare că nu se mai termină (Universal Parallel Computing Research Center), se va afla în cadrul a două universităţi: UC-Berkely şi Illinois.

Multi-core processor

Perioada de cercetare va dura iniţial cinci ani, urmând ca apoi cei doi giganţi IT să ia o nouă decizie de investiţie. Conform Microsoft şi Intel, trecerea la procesoare multi-core cere imperios modificarea tehnicilor de programare, dar şi apariţia unor metode noi de programare. Mai clar, software-ul trebuie optimizat pentru ca noi să beneficiem la maxim de puterea unui procesor cu mai multe nuclee.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News