Istoria camerelor foto digitale

În 1976, Fairchild lansa prima cameră comercială cu CCD, dar tot analogică, folosită de Procter & Gamble pentru inspectarea produselor. În anul următor a venit rândul celor de la Konica să lanseze C35-AF, prima cameră foto compactă cu autofocus, dar pe film. Însă 1981 urma să fie anul în care apărea prima cameră similară ca şi concept cu ce cunoaştem în ziua de azi. Sony Mavica (Magnetic Video Camera) era în esenţă o cameră analogică de captură video, dar ea salva imagini pe dischete de 2” numite Mavipack. O astfel de dischetă putea acomoda 50 de imagini cu rezoluţia de 570×490 (aproximativ 0.3 MP). Senzorul CCD avea dimensiunea de 10x12mm, o valoare ISO 200, iar timpul de expunere era fixat la 1/60 dintr-o secundă.

Epoca analogică a continuat printre altele cu Canon RC-701 lansată în 1986, dar care nu a reuşit sensibilizarea utilizatorului de rând. Preţurile de peste 20.000 $ puteau fi plătite doar de ziare sau agenţii de ştiri care doreau imagini „la cald” transmise rapid de corespondenţi. Printre alte dezavantaje semnificative se număra calitatea mult mai redusă decât în cazul filmului şi lipsa unor imprimante accesibile. Un alt moment notabil al epocii analogice poate fi considerat lansarea în 1988 a lui Canon Xapshot, prima cameră analogică pentru consumatori. Tot în aceeaşi perioadă merită amintită Nikon QV-1000C, o analogică cu aspect SLR care avea marele avantaj că înregistra pe dischete imagini la o calitate comparabilă cu filmul. Preţul era prohibitiv şi a fost produsă doar pentru presă într-un număr limitat de câteva sute de exemplare.