Primul avion care nu poluează (nici măcar fonic), opera Boeing

Primul avion care nu poluează (nici măcar fonic), opera Boeing

Experiment pentru un viitor mai bun. Boeing a construit un avion de mici dimensiuni, propulsat de către un motor electric alimentat de la o baterie cu hidrogen. Aceasta înseamnă că gradul de poluare se apropie de zero (inclusiv fonic), un fapt cu adevărat remarcabil şi încă un pas înainte către o planetă “verde”.

Problema este că, în momentul de faţă, bateriile cu hidrogen nu au puterea necesară de a menţine în aer avioane mari. Boeing-ul prezentat cântăreşte doar 800 Kg şi are o anvergură a aripilor de 16,3 metri. În această “configuraţie”, pilotul a făcut un zbor de aproximativ 20 de minute, la 1000 m altitudine, cu o viteză medie de 100 Km/h. Celula de hidrogen asigură zboruri de maximum 45 de minute.

Boeing avion cu hidrogen

O simplă raportare la caracteristicile unui avion de mari dimensiuni duce la concluzia că bateria cu hidrogen nu poate fi folosită ca principală sursă de energie, iar ca sursă auxiliară ar diminua nesemnificativ gradul de poluare. Soluţia este desigur producerea unor baterii cu hidrogen foarte puternice, însă pe cât de simplu pare răspunsul, pe atât de dificilă este realizarea lor. Poate peste 10 ani, cine ştie?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News