Se pare că ideea de a include un modul Wi-Fi într-un card SD a prins destul de bine, iar producătorii lui Eye-Fi şi-au permis să extindă familia de dispozitive de stocare cu funcţii multiple. Modelul comercializat până acum a fost denumit Eye-Fi Share şi a devenit produsul mainstream. El permite transferul automat al pozelor pe un server de fotografii de pe Internet (Flickr, Picasa etc.) prin intermediul conexiunii WiFi.
Versiunea mai scumpă, Eye-Fi Explorer a fost dotată cu două funcţii adiţionale. Poate vă mai aduceţi aminte de Skyhook, sistemul de poziţionare globală folosit de iPhone şi iPod Touch şi bazat pe reţele wireless metropolitane. El a fost integrat de Eye-Fi Explorer şi permite adăugarea coordonatelor locaţiei la fotografiile realizate. Precizia nu este foarte bună, toleranţa fiind de 20-30 m. În schimb, acolo unde semnalul wireless este prezent, sistemul poate fi folosit şi în interiorul clădirilor. În plus, a mai fost încorporat suportul automat pentru hotspot-urile Wayport, prezente în aproape toate restaurantele MacDonald’s din Statele Unite şi în alte locaţii precum hoteluri şi aeroporturi. Preţul pentru această versiune mai avansată a lui Eye-Fi este de 130 $.
Cel mai ieftin card SD Eye-Fi este numit Home şi se foloseşte de reţeaua la care este conectat calculatorul personal pentru a transfera imaginile pe Internet. Probabil că pentru aceasta este necesară utilizarea unui cititor de card-uri. În acest caz ne întrebăm de ce trebuie neapărat să cumpărăm un card Eye-Fi. Se prea poate ca răspunsul să ţină cont de factorii comoditate şi automatizare. Eye-Fi Home va costa 80 $ când va fi lansat pe 6 iunie alături de celelalte două versiuni mai scumpe.