Olympus aduce noi facilităţi pe segmentul DSLR mainstream propriu, odată cu lansarea aparatului foto Olympus E-520. Acesta vine să înlocuiască modelul E-510, apărut în urmă cu aproximativ un an.
Ceea ce aduce în plus Olympus E-520 este deja binecunoscuta funcţie de recunoaştere a feţei subiectului (prezentă în special pe aparatele compacte şi ultra-compacte), sistemul de focusare în 11 puncte cu detecţia contrastului, dar şi stabilizatorul de imagine încorporat. Senzorul este de tip 4/3 Live MOS (aparatul dispune de funcţie Live View) cu suprafaţă activă de 17.3 x 13 mm şi 10 MP rezoluţie.
La capitolul performanţe, Olympus E-520 se laudă cu un buffer mai mare pentru fotografierea în rafală (8 cadre RAW, faţă de cele şase oferite de E-510), tot la 3,5 fps. Fiabilitatea şi calitatea fotografiilor în timp este garantată de către sistemul de curăţare a senzorului Supersonic Wave Filter.
Preţul pentru un exemplar Olympus E-520 porneşte de la 600 $ (body) şi creşte în funcţie de obiectivele alese. Aparatul se va găsi în magazine începând cu luna iunie a anului 2008.